Activităţile sportive vor fi impozitate după reguli noi, iar asupra acestora se vor introduce noi metode de calcul la contribuţiile de asigurări sociale (CAS) şi la cele de sănătate (CASS), reiese dintr-un proiect normativ postat marţi pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Referitor la impozitul pe venit, proiectul îi vizează pe contribuabilii care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii nr. 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că aceştia „datorează impozit pe venit, impozitul fiind final”. Iar plătitorii de venituri, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, „au şi obligaţia de a calcula, de a reţine, de a plăti şi de a declara impozitul corespunzător sumelor plătite în baza contractelor de activitate sportivă”.
Impozitul sportivilor se va se calcula „prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut şi se reţine la sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plăţii”.
De asemenea, plătitorii de venituri precizaţi anterior (persoane juridice sau alte entităţi) „nu au obligaţia calculării, reţinerii la sursă şi plăţii impozitului din veniturile plătite dacă efectuează plăţi către asocierile fără personalitate juridică, precum şi către entităţi cu personalitate juridică, care organizează şi conduc contabilitate proprie, potrivit legii, pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu”.
Referitor la contribuţiile sociale obligatorii, „pentru veniturile realizate în baza contractelor de activitate sportivă, regimul fiscal aplicabil în domeniul contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este cel prevăzut pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr. 170/2016”.
Persoanele ce realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă trebuie să depună declarația D 112
Astfel, pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reţine la sursă, obţinute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puţin egal cu 12 salarii minime brute pe ţară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuţiile sociale, plătitorul de venit are obligaţia să calculeze, să reţină, să plătească contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi să depună declaraţia – formular D112. Declaraţia se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părţi se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor sociale prin reţinere la sursă, precum şi venitul ales pentru care datorează CAS, în anul în curs”.
Nivelul contribuţiilor calculat şi reţinut la fiecare plată de către plătitorul de venit „este cel stabilit de părţi, până la concurenţa contribuţiei aferente venitului ales precizat în contract pentru CAS, respectiv până la concurenţa contribuţiei aferente a 12 salarii minime brute pe ţară, pentru CASS”, se mai arată în documentul citat.
Reţinerea la sursă a contribuţiilor sociale în cazul veniturilor din contractele de activitate sportivă „nu se aplică în cazul în care nivelul venitului estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuţiile. În situaţia în care venitul cumulat din aceste surse este cel puţin egal cu 12 salarii minime brute pe ţară, contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei unice, la termenele şi în condiţiile stabilite”, mai stabileşte normativul.
În fine, pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din contractele de activitate sportivă, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2018, inclusiv, şi data intrării în vigoare a viitoarei ordonanţe de urgenţă, se aplică următoarele reguli:
a) contribuabilii au obligaţia efectuării calculului venitului net aferent anului 2018, stabilit pe baza cotei forfetare de cheltuieli sau în sistem real, a determinării şi a plăţii impozitului pentru veniturile aferente anului 2018, până la data de 15 martie 2019, inclusiv;
b) plăţile anticipate pentru veniturile obţinute din contracte de activitate sportivă, vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual de plată pentru anul 2018.
Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din contracte de activitate sportivă, începând cu data intrării în vigoare a viitoarei ordonanţe de urgenţă, obligaţiile privind calcularea, reţinerea la sursă, plata şi declararea impozitului sunt cele prevăzute la art. 681 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
CITEȘTE ȘI: Bombă la alegerile de la FRF. ”Lupescu e susținut de Dragnea, iar Burleanu – de Vasile Dâncu”