“Îmi pare nespus de rău că nu am câştigat meciul de sâmbătă, bineînţeles am fost dezamăgită de noi, de cum am jucat. Cred că puteam juca mult mai bine, indiferent dacă intram eu sau nu în teren. Echipa noastră are valoare şi îmi pare nespus de rău că nu am demonstrat ieri când era meciul cel mai important”, a declarat Udriştoiu.

Autoare a 3 goluri în meciul cu Rostov pe Don, Udriştoiu nu a bifat niciun minut în meciul de sâmbătă cu Gyor: ”Nu sunt eu în stare să răspund la întrebarea de ce nu am jucat, antrenorii pot răspunde. Atunci când mă introduc în teren încerc să-mi fac cât mai bine treaba. Dacă nu am jucat este decizia antrenorilor şi nu este a mea”.

Extrema dreaptă a CSM Bucureşti este convinsă că se putea mai bine decât locul III în Final Four şi speră că anul viitor echipa va performa mai bine: ”Bineînţeles se putea mai mult, dar având în vedere sezonul pe care l-am avut, unul dificil, foarte greu, nu pot să-mi dau seama unde am greşit, ce am făcut bine şi ce am făcut rău. Până la urmă a fost un sezon nu foarte reuşit şi asta s-a văzut şi în aceste meciuri. Mai am un an de contract şi bineînţeles voi rămâne la CSM. Sper ca anul viitor să fie mult mai bun pentru noi”.

Per Johansson a reproşat jucătoarelor de la CSM Bucureşti că nu au jucat contraatacul aşa cum le-a cerut în meciul cu Gyor: ”Sunt multe de spus. Am avut o perioadă în care am lucrat cu Helle (Thomsen – n.r.), apoi a venit el cu altă strategie, cu un alt stil de joc. Este foarte greu ca într-o lună să începi să joci altfel de handbal decât cel de la începutul sezonului cu altcineva. El ne-a dat nişte trasee şi ne-a spus tot timpul că trebuie să mergem pe contraatac, dar într-o lună nu se poate rezolva aşa, ne trebuie timp. Ne-am fi dorit să facem ieri 100 de contraatacuri, dar din păcate am jucat aşa cum am jucat. A fost un meci din punctul meu de vedere care nu l-am jucat cum trebuia. S-a greşit foarte mult, nu poţi să câştigi un meci când greşeşti atât de mult”.

CSM Bucureşti a câştigat finala mică şi medaliile de bronz în Liga Campionilor la handbal feminin, duminică, după 31-30 (19-14) cu formaţia rusă Rostov pe Don. În anii anteriori, CSM Bucureşti a câştigat tot bronzul în 2017, trofeul şi medaliile de aur în 2016. Trofeul a fost câștigat de Gyor, care a trecut de Vardar Skopje cu 27-26, după prelungiri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News