Gică Hagi, patronul și antrenorul Viitorului Constanța, a vorbit astăzi, la conferința de presă premergătoare partidei cu Astra Giurgiu (sâmbătă, 9 aprilie, ora 20.30, Digi, Dolce, Look), despre evoluțiile mai modeste ale elevilor săi în ultima vreme.

Viitorul a fost revelația sezonului regular, dar a devenit dezamăgirea play-off-ului. Formația pregătită de Gică Hagi a strâns doar două puncte în ultimele cinci meciuri de campionat, bifând un bilanț dezastruos: nici o victorie, două remize și trei înfrângeri, golaveraj 4-9.

“Regele” a ajuns să creadă că plata drepturilor bănești în ziua stabilită prin contract nu dă roade în România. “Greşeala cea mai mare a mea cred că a fost că am mărit nişte salarii şi jucătorii sunt plătiţi la zi. La zi tot! Atunci, poate că în România trebuie să tratăm altfel. Zic şi eu, nu ştiu. Poate sunt împlinţi, sunt săturaţi, nu mai au chef… Poate joacă prin altă parte, dar nu pe teren. Joacă prin altă parte, pe «afară»… Eu ştiu? Nu ştiu, sunt întrebări, că nu am de unde să ştiu”, a declarat Hagi.

Viitorul ocupă locul 5 în clasamentul play-off-ului, cu 25 de puncte, iar Astra Giurgiu, următorul adversar, este lider, cu 36 de puncte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News