De câţiva ani, niciun oficial al Federaţiei Internaţionale de Judo şi niciunul dintre antrenorii ai căror sportivi se califică în finalele competiţiilor internaţionale, nu au voie să apară în sala de concurs decât îmbrăcaţi la costum şi cu cravată. Este o formă de respect dată  în lumea judo-ului, de românul Marius Vizer, actualul preşedinte al IJF. Florin Bercean, antrenorul coordonator al lotului  feminin al României, ne-a dezvăluit faptul că la fiecare competiţie importantă la care se deplasează ia cu el în bagaje, cel puţin două costume de haine. ”Dincolo de faptul că judo-ul este un sport al onoarei, eu cred că această formă de respect care este dată de ţinuta vestimentară reprezintă un lucru aparte în sportul nostru. Un lucru bine venit şi apreciat ca atare de toată lumea”, a explicat Florin Bercean pentru Sportnews.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News