Mai multe cluburi intenționează chiar să facă o adresă la FRF, la Departamentul Competiții, ramura de juniori. Că tot e la modă TAS-ul, acolo va ajunge FCSB pentru a-și disputa titlul acordat deja Viitorului. E o altă situație halucinantă cauzată de regulamentele absurde.
În campionul de juniori B, under 17, sunt zece serii, iar la faza zonală se califică doar opt câștigătoare de grupă. Doi dintre liderii de ierarhii care câștigă o serie, dar au cele mai puține puncte, ratează calificarea! Asta, în traducere, poate însemna că seriile cele mai echilibrate nu dau o formație la zonale, ultimul pas înainte de faza finală! Adică au jucat degeaba un sezon. Plus că seriile nu au același număr de echipe (s-au tot retras cluburi, ACS Berceni, Șoimii Pâncota etc). Unele grupe au rămas cu doar șapte echipe, așa că, în orice serie ai fi, se calculează rezultatele cu doar șase formații!
Specialiștii consideră, de exemplu, că grupa a cincea, din care fac parte Astra, SCM Pitești (Școala de Fotbal Dani Coman) și Celta Vigo Brașov (CS Colțea 1920 Brașov), e cea mai tare. Echipele sunt apropiate valoric și s-au încurcat între ele. Dar nici una nu va ajunge mai departe, la faza zonală.
AICI, seriile și clasamentele, cu o rundă/ în unele cazuri – 2, înainte de final. Fiecare echipă joacă tur-retur, de două ori.
Seria 1 (10 echipe). Lider: Atletico Vaslui 91p.
Seria a II-a (8 echipe). Lider: LPS Buzău 62 p.
Seria a III-a (8 echipe). Lider: Dunărea Călărași 66p.
Seria a IV-a (8 echipe). Lider: Dinamo 66p (CS Afumați, locul 2, 62 de puncte, două meciuri de jucat).
Seria a V-a (8 echipe). Lider: Celta Vigo Brașov 61p (SCM Pitești, locul 2, 58p).
Seria a VI-a (9 echipe). Lider: ACS Rm. Vâlcea 78p.
Seria a VII-a (8 echipe). Lider: Centrul de Excelență Deva 71p.
Seria a VIII-a (9 echipe). Lider: AFC Gloria Bistrița Junior 74p.
Seria a IX-a (9 echipe). Lider: CFR Cluj 80p (2. Electrica Baia Mare 78p)
Seria a X-a (7 echipe). Lider: CS Mioveni 55p.
Regulamentul de desfășurare, AICI.
”N-am văzut așa ceva nicăieri în lume!”
Interesant e că la Celta Vigo Brașov, antrenorul principal are licență Pro și e trimis în România de celebra grupare iberică. În aceste zile, la clubul de sub Tâmpa e venit un director tehnic al spaniolilor, să facă o evaluare a juniorilor grupării.
”Când au citit regulamentul, și antrenorul spaniol, și directorul tehnic s-au crucit. Adică cea mai tare și mai echilibrată serie nu dă o calificată la faza finală din cauza regulamentului! E o premieră mondială, nu am mai văzut asemenea lege de departajare nicăieri în lume”, spun cei de la Celta Brașov.
Libertatea a descoperit încă un caz halucinant de regulament FRF: ”Nu erau de acord, nu trebuia să se înscrie! Regulamentul a fost votat”
Recomandări
Cum a fost consolat senatorul Eugen Pîrvulescu după ce-a plătit pentru o funcție înaltă și a ratat-o: „Pierzi, câștigi – negustor te numești!”
::placeholdeR–>
Și la grupele de calificarea pentru Euro sau CM calificarea se decide prin clasamente comparative, dar niciodată pentru liderii de serie, ci pentru locurile doi sau trei!
Ciprian Jurubescu, președintele de la Celta Vigo Brașov, a opinat:
Celta Vigo Brașov: ”Noi n-am semnat nimic”
”Clubul nostru nu a semnat nici un regulament! Dar n-am jucat degeaba! Avem 200 de copii, au căpătat experiență și au crescut în valoare.
”Personal, noi nu am semnat nici un regulament, însă cred că e prea târziu să se mai facă ceva! Ibericii, în frunte cu cel care coordonează proiectul nostru, Hector Martinez, s-au crucit! Am mai avut un meci la Drăgășani, la U17 și U19, vâlcenii erau la teren, dar n-au vrut să joace din cauza unor cine-știe-ce probleme.
”În urmă cu doi, când s-a înființat Liga Elitelor, s-a spus că formațiile din campionatul de juniori B vor da baraje pentru promovare în acea competiție. S-a abandonat ideea!
Cine face regulamentele, n-a mai avut timp de U17!
Recomandări
„Putin doarme până la 10 și își lasă miniștrii să stea șase ore în sala de așteptare“. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (IV)
”Cred că persoanele care analizează regulamentele n-au mai ajuns până la U17, ca să vadă absurditățile din lege. Sunt alte probleme, cu Liga I. Eu am fost ziarist, am 11 ani de exeperiență la nivel de lucru cu micuții, dar n-am mai văzut așa ceva!
”Noi colaborăm îndeaproape cu Celta Vigo. Avem echipament, metode de pregătire, antrenori trimiși de ei. Din punct de vedere juridic ne numim Colțea – Celta nu a avut cum să deschidă filială la Brașov.
”În opinia mea, și la acest nivel primează interesele. Unele cluburi au fost cooptate nemeritat în Liga Elitelor. Apoi, la juniori B s-au tot retras echipe. Trebuia să rămână 8 serii și mergeau toate câștigătoarele la faza finală. Sau, se făcea clasament între cei 10 lideri, primele șase mergeau direct, locurile 7-10 și 8-9, după punctaj, dădeau baraj. În fine, asta e acum!”.