Regretatul comentator sportiv Cristian Țopescu a fost foarte atașat de clubul Steaua de-a lungul vieții. Acesta a fost, la începutul anilor 2000, director de relații publice, imagine și mass-media la echipa respectivă, patronată de omul de afaceri Gigi Becali.

Cristian Țopescu a rămas în funcție doar un an, colaborarea sa cu Gigi Becali fiind una dificilă.

„Am stat doar atât pentru că nu am reuşit să fiu tamponul necesar între ziarişti şi patronul clubului, domnul Becali. Dânsul făcea afirmaţii, în nume personal, despre foşti jucători ai echipei Steaua ca Ladislau Böloni sau Anghel Iordănescu, afirmaţii cu care nu eram de acord. Apoi îmi spunea să le zic jurnaliştilor că acela nu era punctul de vedere al clubului. Astfel, eram în rolul de tampon permanent, lucru care nu mi-a plăcut, pentru că aveam o relaţie bună cu ziariştii”, a mărturisit Cristian Țopescu într-un interviu, potrivit stirilekanald.ro.

„Nu puteam să mint şi nu eram de acord cu etichetele pe care domnul Becali le punea, gen „trădătorul Böloni” sau „vânzătorul Iordănescu”. I-am amintit că primul a jucat de 108 ori în echipa naţională a României, nu a Ungariei, şi că singura echipă din cariera de jucător a celui de-al doilea a fost Steaua… De la aceste discuţii în contradictoriu a apărut hotărârea mea de a mă despărţi de funcţia pe care o aveam la Steaua, deşi eram foarte legat sufleteşte de jucători”, mai spunea legendarul comentator sportiv.

Cristian Țopescu a încetat din viață în data de 15 mai, la vârsta de 81 de ani. Celebrul comentator se afla internat la Spitalul Elias din Capitală. Cristian Țopescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar în data de 18 mai. Cristian Țopescu a fost căsătorit de trei ori și a avut trei copii.


Citește și: VIDEO/ Urmăriți „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 21-27 mai 2018


 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News