”De când îl cunosc eu, lui Gicu i se spune ”Gâscan

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

ul”. Această poreclă i-a fost pusă de colegii de joacă din copilărie pentru că tot timpul jocului stătea cu capul pe sus. Nu avea nevoie să se uite la minge, știa ca nimeni altul să jongleze cu ea. Era obișnuit cu porecla, nu-l deranja dacă lume îl striga ”Gâscanul” pe stradă. Din contră, acasă ne amuzam pe seama ei”, ne-a destăinuit Gica Dobrin, cea care i-a fost alături marelui fotbalist timp de 41 de ani.  

Dacă traia, o salva pe FC Argeș

Despre viața de familist a marelui dispărut, Gica are numai cuvinte de laudă: ”A fost un soț model. Ne-am iubit de mici și ne-am căsătorit dintr-o joacă. Eu aveam doar 16 ani, iar el 19. A fost dragoste la prima vedere și ne-a ținut 41 de ani. Adică până în momentul în care Domnul l-a chemat la el pe Gicu. Pot să spun cu mâna pe inimă că nu regret nici  un moment petrecut alături de soțul meu. Pentru mine, Gicu a fost cel mai minunat bărbat din lume. Era bun, iubitor și atașat de familie”. Despre cealaltă mare dragoste a lui Nicolae Dobrin, FC Argeș, echipă care a dispărut din fotbalului nostru în 2013, ne-a vorbit tot Gica Dobrin: ”Cred că Gicu, acolo unde e acum, e trist pentru că echipa lui de suflet nu mai există. Nu și-a imaginat nici un moment că FC Argeș s-ar putea desființa și sunt sigură că, dacă mai trăia, Gicu găsea o soluție pentru a menține această echipă în prim-planul fotbalului românesc”.

Aproape de marele Real Madrid

Pe când făcea furori la FC Argeș, echipă cu care a cucerit titlul de două ori, în 1972 și 1979, Nicolae Dobrin a fost curtat de celebra Real Madrid. Spaniolii au înaintat chiar o ofertă concretă de două milioane de dolari, o sumă impresionantă pentru acele timpuri, dar au fost refuzați de autoritățile române. Se întâmpla după dubla FC Argeș – Real 2-1 și 1-3 disputată în 1972 în Cupa Campionilor Europeni.

Marele regret: n-a jucat la CM 1970

Omul care a fost ales de trei ori, 1966, 1967 şi 1971, fotbalistul numărul 1 în România, a avut și un mare regret: n-a jucat nici un minut la Cupa Mondială din Mexic 1970. Motivul ni l-a destăinuit antrenorul de atunci al României, Angelo Niculescu: ”Dobrin n-a jucat în Mexic din cauză că a avut probleme cu disciplina. Nu se antrena cot la cot cu ceilalți colegi și, în plus, lipsea nopțile din cameră. Am organizat un flagrant și așa l-am făcut să recunoască. L-am și exclus din lot, dar nu a fost trimis acasă, a rămas cu echipa în Mexic”. După ani, cei doi s-au împăcat. ”Mi-a recunoscut că a greșit. Sincer, îmi pare rău pentru el, dar am fost forțat să aplic regulamentul”, a precizat Niculescu.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News