Libertatea: Mircea Rădulescu, directorul Şcolii de antrenori, susţine că şi dv., şi Cristiano Bergodi aveţi unele dintre cele mai “stufoase” şi mai bine făcute contracte pe care le-a văzut. Au fost dure negocierile cu patronul?
Renzo Rossi: Nu a fost deloc greu. Ne-am înţeles foarte repede. Suntem profesionişti cu toţii!
Au început contrele cu patronul Gigi Becali…
Relaţia cu preşedintele echipei şi cu Gigi Becali este una foarte bună. Nu este adevărat ce se spune, în sensul că nu pune presiune pe noi, aşa e firea lui, mai ambiţios. Lucrăm perfect!
Sunteţi în grafic cu acest 2-2 cu CFR?
Cred că da. Clujenii alcătuiesc una dintre cele mai puternice echipe din Ligă. Iar noi am aliniat o formaţie foarte tânără. Suntem mulţumiţi!
Mai aveţi afaceri în România?
Am avut un local, dar am renunţat. În schimb, sunt asociatul şi reprezentantul în sud-estul Europei pentru Digital Soccer, care se ocupă cu monitorizarea performanţei sportive.
Ce nu ştiţi despre el…
Mâncarea preferată: “Salatele. Apreciez bucătăria românească, dar nu mă dau în vânt după ea. E prea picantă. Puneţi prea mult piper, unt şi ulei în mâncăruri”.
Muzica preferată: “Orice gen. Nu manele. Altfel, ascult de toate, pentru că muzica mă relaxează. Aproape de fiecare dată când sunt nervos sau supărat pun muzică”.
Băutura preferată: “Apa minerală. Nu beau deloc alcool”.Hobby-uri:“În afară de fotbal, tenisul şi sporturile dinamice”.