Dupa castigarea Supercupei Romaniei si victoriile din Divizia A, de la Galati, cu Otelul, si din sos. Stefan cel Mare, cu promovata Pandurii, “cainii” vor sa-si treaca in cont cea de-a treia victorie consecutiva in campionat, singura care le-ar putea umple cardurile jucatorilor cu aproximativ 3.500 de euro. “Vom avea de tras cu o echipa dificila”, a fost de parere fundasul Tamas, in timp ce reinventatul Vladut Munteanu a admis: “Constantenii vor veni la Bucuresti cu ambitie si asta nu e bine”. Niculescu spune insa ca nu are de ce sa se teama pentru ca la Dinamo este stabilitate, iar o victorie in partida de astazi ar insemna mult pentru moralul fotbalistilor ce vor face deplasarea in Cipru.
Petre Grigoras n-a reusit sa bata Dinamo in “Groapa” nici ca antrenor, nici ca jucator. Astazi, el urmareste mai mult ca oricand un succes pentru a se razbuna pentru finala Cupei Romaniei, pierduta sezonul trecut, dar mai ales pentru ca Farul are ca obiectiv in acest an cupele europene. “Sper sa spargem gheata si sa castigam. Jucam la victorie in Stefan cel Mare”, a amenintat “Grig”. De altfel, fanii Farului au promis o prezenta masiva la meci – peste 1.500 de oameni – pentru a-si sustine favoritii. Ei urmeaza sa faca deplasarea in Capitala cu 15 autocare, care vor pleca in aceasta dimineata din Constanta.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!