Profitând de meciul naționalei cu Italia, de la Bologna, reporterii Libertatea au plecat pe urmele unui club istoric, Parma, trei Cupe, o Supercupă, două Cupe UEFA, o Cupă a Cupelor, o Supercupă a Europei.
Fondat în 1913, dar dispărut anul trecut, când s-a pronunțat falimentul, Parma e o poveste de care nu trebuie să ne fie frică. Multe cluburi de acasă sunt în pragul finalului și trebuie să-și dea reset.
SSD Parma Calcio 1913 a luat-o de la capăt, în această vară, după ce un grup de investitori, fostul mare antrenor Nevio Scala și o mână de foste glorii ale ”cruciaților”, în frunte cu Luigi Apolloni și Lorenzo Minotti, au pus bazele unei noi societăți ”calcistice” care joacă acum în Serie D, liga a patra peninsulară.
În istoria galben-albaștrilor e un pic de ASU Poli Timișora, echipa fanilor de pe Bega, un strop de UTA Bătrâna Doamnă și nițel Petrolul. Vor veni și vremuri mai bune?
Gazdele noastre în această incursiune prin seducătorul fotbal italian de ieri și de azi au fost antrenorul echipei, ”Gigi” Apolloni (48 de ani), 15 selecții la națională, prezent la World Cup 1994 și la Euro 1996, și ”il presidente” Nevio Scala (67 de ani), tehnician imens, îndrăgostit de partidele de vânătoare de la Călărași și de frumusețea româncelor.
Totul s-a petrecut la Collecchio, baza de pregătire a parmegianilor, acolo pe unde au călcat și Taffarel, Stoicikov, Asprilla, Zola, Crespo, Brolin, Buffon, Cannavaro, Thuram ori Mutu. Ce de nume!
Gigi Apolloni e omul-Parma. Născut aproape de Roma, a fost adus în Emilio Romagna de Zdenek Zeman și aici a rămas. Peste 300 de meciuri, cunoaște echipa mai bine ca nimeni altul, trecând, între 1987 și 2000, de la promovarea în Seria A la cucerirea de trofee europene:
::placeholdeR–>
De la Tardelli, la Zeman, Scala și Sacchi
”De la Zeman am învățat tactică, cu Scala am atins teme fizice și tehnice, cu Sacchi, la națională, m-am desăvârșit. Am avut profesori mari, Ancelotti, Malesani, Prandelli… Tuturor le-am dedicat primul meu trofeu ca tehnician, Cupa Sloveniei cu NK Gorica, de anul trecut (foto). Acum, că mi-am împlinit visul de a antrena Parma, sper să fiu cel care readuce echipa în Serie A”, se insuflețește Gigi.
”Aș fi bătut al optulea în finala din 1994”
Intermezzo fotbalistic, de la World Cup 1994, când Italia a cedat în finală, în fața Braziliei: ”Poate era bine dacă jucați voi cu sud-americanii, în semifinale. Îi eliminați și ne făceați misiunea mai simplă, ha-ha-ha. Gumesc, Hagi, Popescu, Petrescu… ce echipă aveați!”.
Omul pus să acopere toate găurile – accidentarea lui Baresi, din grupe, a lui Mussi, din finală, afirmă că era al 8-lea pe lista executanților loviturilor de departajare: ”În cariera mea bătusem doar câteva penalty-uri, prin Cupă, nu eram specialist. Păcat că au ratat alții înaintea mea. Ei l-au avut în poartă pe Taffarel, coleg cu mine la Parma, care ne știa pe toți. În plus, i-au dedicat trofeul lui Ayrton Senna, care tocmai murise. Au fost momente emoționate, au meritat acel titlu”.
”Toate trofeele îmi sunt dragi, dar nimic nu se compară cu promovarea în Seria A, din 1990, după o victorie istorică împotriva vecinilor de la Reggiana. Nevio Scala era deja pe banca noastră”, spune fostul fotbalist care, la începutul carierei, a fost mijlocaș dreapta și îl avea drept idol pe Marco Tardelli, campionul mondial în 1982. Ulterior, retras stoper dreapta, i-a admirat pe fiorosul Gentile, pe juventinul Brio sau pe milanezul Collovatti.
”Adrian putea face mai mult în fotbal”
Gigi se aprinde și întreabă de Adi Mutu, cu care a fost coleg la Verona (2000-2001), când Hellas a și retrogradat: