A iesit cum au vrut stelistii lui Vasile Stanga.

Ieri, la Viena, ungurul Sinka, membru in CEx al Federatiei Internationale, a tras la sorti ordinea meciurilor din finala Challenge Cup dupa gustul alor nostri. Prima mansa a meciului SC Horta – Steaua se va disputa in Portugalia, in insula Faial, din arhipelagul Azore, returul urmand a se disputa o saptamana mai tarziu, intr-o Polivalenta care se va umple iar si unde va veni sigur si presedintele Basescu.

Cine e Horta. Echipa portugheza va reveni in Romania dupa doi ani si jumatate, cand a fost eliminata de HCM Constanta, in dubla mansa a turului trei din Challenge Cup (23-28, 23-30, ambele meciuri pe Litoral). Echipa lusitana are in palmares doua locuri trei (2003, 2004) si un titlu de vicecampioana (2005). In actualul sezon, e liderul campionatului, cu 23 de victorii, 2 egaluri si o singura infrangere, la finalul sezonului regulat. Cei mai buni jucatori din actualul lot condus de rusul Konstantin Dolgov sunt interii sarbi Lavrnic (2.02 metri, 27 de ani) si Vucicevic (2.02 metri, 27 de ani), ambii autori a cate 97 de goluri in campionat.

Istorie. Handbalistii de la Steaua au jucat ultima finala in 1989, 23-37 si 30-24 cu SKA Minsk, in ultimul act al CCE. Romania a cucerit cinci cupe europene (Dinamo – 1965, Steaua – 1968 si 1977 – CCE, Minaur – 1985 si 1988 – Cupa EHF).

 
 

Urmărește-ne pe Google News