Duşan Uhrin, demis în decembrie de la Timişoara şi în aprilie de la CFR Cluj, negociază întoarcerea la echipa de pe malurile Begăi, acolo unde patronul Marian Iancu se arată din ce în ce mai nesatisfăcut de evoluţia echipei, sub conducerea lui Gabi Balint.

Duşan Uhrin împreună cu colaboratorul Ales Jindra au fost prezenţi weekend-ul trecut în Bucureşti. Surse din anturajul cehului susţin că acesta ar fi sosit în România pentru a negocia cu patronul lui FC Timişoara, Marian Iancu, revenirea pe banca bănăţenilor. Cum omul de afaceri bucureştean era ocupat cu Paştele ortodox, tratativele vor continua în cursul acestei săptămâni. “Nu ne-am despărţit de Duşan Uhrin din cauze sportive. E un antrenor bun, care are anumite reguli.



Cine le recunoaşte şi le respectă poate continua, cine nu, trebuie să plece. Acestea sunt exigenţele lui Uhrin şi mi se pare normal ca fiecare tehnician să aibă pretenţiile sale”, a spus Marian Iancu la despărţirea de ceh.

În ultima perioadă, Gabi Balint, cel care a preluat postul de antrenor al timişorenilor după îndepărtarea lui Uhrin, a fost criticat vehement de Marian Iancu, lui “Găboajă” imputându- i-se punctele pierdute în remizele cu Gaz Metan Mediaş şi cu CS Otopeni, dar şi în înfrângerea de la Vaslui.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News