„În momentul de față, șansele sunt 60% – West Ham si 40% – Astra. Mă simt mai responsabil acum și voi face tot ce pot să trecem mai departe. Valoarea individuală a jucătorilor de la West Ham este mult peste valoarea noastră. Dar noi suntem un grup puternic, și s-a văzut.

Va trebui să îi fac pe jucători să știe să gestioneze scorul din tur și să eliminăm repede acest entuziasm. Am început meciul cu o primă repriză fricoasă, am fost temători, dar, după eliminarea lui Collins. ne-am descătușat și am dominat. Rezultatul este echitabil”, a spus Șumudică, pentru DolceSport, la finalul meciului de ”Upton Park”.

„Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, am făcut un joc bun doar în a doua repriza. La Giurgiu, trebuie să fim la fel de motivaţi. Să nu luăm gol!”, a spus Gabriel Enache.

„Au intrat în degringoladă după eliminare şi am reusit sa marcăm de două ori. Am mai avut ocazii, dar este foarte bine că s-a terminat aşa”, a completat Constantin Budescu.