În ”Oracle Arena”, din Oakland (California), cu 19.596 oameni în tribună, azi-noapte, duelurile au fost teribile. Gazdele au mizat pe pătrunderi individuale, dar și pe precizia de la mare distanță a MVP-ului Stephen Curry, iar oaspeții, pe numere personale ale lui LeBron James, care a fost și pasator, și finalizator, în condițiile în care ”banca” oaspeților a fost subțire, iar colegii nu l-au ajutat prea mult pe ”Rege”.

După primul sfert, scorul era egal, 22-22, iar la finalul primei reprize, se înregistra 51-50 pentru Golden State. Oaspeții au făcut eforturi mari să țină aproape de rivali. Excentricul J.R. Smith a suplinit cu brio absența lui Kyrie Irving și a fost autorul câtorva aruncări miraculoase de 3 puncte.

”Regele” James a pus în coș 20 de puncte doar în prima jumătate a jocului și a terminat meciul cu cifre miraculoase: 40 de puncte, 14 recuperări și 11 pase decisive – un triple double. De la Golden State, Stephen Curry a strălucit, cu 37 de puncte (7/13 de 3 puncte).

Ruptura s-a produs în sfertul 3, când amfitrionii s-au impus cu 22-17. Astfel că ultimele 12 minute, care le-au revenit tot gazdelor (31-24), n-au mai contat. 

Finala se dispută după sistemul ”cel mai bun din 7” sau ”cine ajunge primul la 4”.

 

 

Urmărește-ne pe Google News