„Portughezul e tot mai aproape. Există un acord verbal, i s-a trimis contractul pentru a-l semna”, anunţă site-ul sigmalive.com. Ciprioţii negociazăşi cu un alt fundaş central din Liga I, conaţionalul Paraskevas de la Pandurii Tg. Jiu.

Un rol important în realizarea transferului îl are Eugen Trică. Fostul jucător al CFR-ului este prieten cu antrenorul lui AEL, bulgarul Ivalyo Petev.

Cadu a confirmat discuţiile cu ciprioţii. „Deocamdată nu am bătut palma cu AEL Limassol, dar discutăm. Nu ştiu încă ce voi face, trebuie să vin la Cluj şi să discut cu conducerea, mai trebuie să discut cu cei din Cipru. Voi vedea ce va ieşi”, a declarat portughezul pentru citynews.ro.

Cadu a fost înştiinţat de conducerea CFR-ului că trebuia să accepte reducerea salariului, dacă vrea să rămână la echipă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News