Marian Drăgulescu este extrem de încântat de băiatul lui. Richard practică gimnastica de performanţă, fiind deja testat de tatăl lui. ”L-am văzut la căteva antrenamente. Are o detentă bună la sărituri. Chiar dacă e destul de mic, trebuie să lucreze la capitolul masă musculară.
E problema pe care o au, în general, cam toţi copiii”, a explicat Marian Drăgulescu. La concursurile care vor avea loc anul viitor, Marian, care are şi calitatea de arbitru, îl va vedea în întrecerile destinate celor mici.
Chiar dacă azi este ziua băiatului său, Marian a trimis cadouri şi fetei lui, Beatrice, în vârsta de 9 ani. ”Nu puteam să-i trimit cadouri doar lui Richard. Aşa că şi Beatrice a primit cadouri din partea mea”, a menţionat Drăgulescu. Valorosul sportiv are doi copii, din prima căsătorie cu Larisa Drăgulescu. Cei doi copii locuiesc împreună cu mama lor. Marian este căsătorit cu Corina, cea de-a doua soție a lui.