Cristi Pustai ar putea fi demis de la Gaz Metan Mediaş. Presa din Italia anunţă că şefii lui Gaz Metan negociază cu Rino Lavezzini, un antrenor italian care nu este străin de fotbalul românesc.

Dacă anul trecut se bătea pentru play-off, acum se luptă pentru evitarea retrogradării. Medieşenii au reuşit să câştige doar două meciuri în 22 de etape şi sunt pe prima poziţie care asigură salvarea de la retrogradare, dar la egalitate de puncte cu Sepsi, 15, care se află pe locul 13.

Clubul a fost la un pas de insolvență.

Drept urmare, oficialii lui Gaz Metan vor o schimbare. Site-ul tuttomercatoweb.com, citat de telekomsport.rom anunţă în exclusivitate că medieşenii negociază cu Rino Lavezzini, un antrenor italian în vârstă de 65 de ani.

Lavezzini a mai trecut prin fotbalul românesc, în sezonul 2006-2007, când a fost la Petrolul Ploieşti. Era perioada când ”lupii galbeni” jucau la Mogoșoaia, conducerea clubului galben-albastru aflându-se în conflict cu suporterii. Italianul sosise în locul lui Vivi Răchită, care ratase promovarea în Liga I.

De atunci, le-a mai pregătit pe Livorno Primavera, Carrarese, Vicenza Primavera, Rosignano Sei Rose, S.Marco Avenza, a fost secund la Padova şi Alessandria.

Rino Lavezzini, la Gaz Metan Mediaș. I-a antrenat pe românii de la Genoa!

Antrenorul italian s-a mai aflat în discuții cu formația FC Național în 1997, dar cele două părți nu au ajuns la o înțelegere.

Lavezzini a antrenat echipa Genoa în Serie B, în sezonul 2002-2003, în perioada cand la formația italiană evoluau Claudiu Niculescu, Paul Codrea și Adrian Mihalcea.

Citiți și Liga 1, etapa 22. Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș 1-1. Luptă surdă pentru supraviețuire / VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News