Românul Robert Glință s-a calificat, marți, în finala probei de 100 m spate la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Windsor (Canada), cu un nou record național, potrivit site-ului Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Robert Glință, pregătit de către antrenorul Adrian Gherghel, a fost înregistrat în semifinale cu al cincilea timp, 50 sec 37/100, îmbunătățind vechea performanță, 50 ssec 72/100, care îi aparținea de la finele lunii noiembrie, stabilită la etapa de Cupa Mondială de la Tokyo.
Bogdan Scarlat, pe locul 39 în serii la 400 metri liber
În serii la Windsor, Glință fusese cronometrat cu timpul de 51 sec 03/100. Finala este programată miercuri 7 decembrie.
Un alt înotător român, Bogdan Scarlat, s-a clasat pe locul 39 în serii la 400 metri liber, cu timpul de 3 min 49 sec 18/100.