„Tatăl copiilor mei mi-a trimis o notificare şi mi-a spus să părăsesc apartamentul în care locuim. Vrea să-şi arunce copiii în stradă!”, susţine Barbara. 

Thurler locuieşte într-o casă din localitatea Itaperuna, din Brazilia, şi, conform presei Spaniole, ar fi a treia oară când Roberto Carlos încearcă să o dea afară din casă. Deşi apartamentul nu este pe numele fostului fotbalist, ci îi aparţine uneia dintre femeile cu care acesta lucrează, brazilianul a mai avut două tentative de a-şi da fosta parteneră afară din acel imobil, însă a renunţat la iniţiativă în momentul în care a fost ameninţat că totul va fi făcut public.

Barbara Thurler

De această dată, lucrurile par extrem de serioase, iar Barbara are 60 de zile să părăsească apartamentul. „L-am întrebat de ce vrea casa, iar el mi-a răspuns că vrea să o vândă. Este imoral!”, s-a plâns mama copiilor lui Roberto Carlos. Fostul campion cu naționala Braziliei în 2002 are 11 copii cu șapte femei.

Aceeaşi femeie l-a reclamat autorităţilor pe Roberto Carlos în 2017, pentru neplata pensiilor alimentare ale celor doi copii. Suma se ridica la 61.000 de euro şi iniţial oficialul Realului primise şi trei luni de închisoare. A achitat repede datoria şi a scăpat şi de detenţie. 

Roberto Carlos, 44 de ani, este în prezent directorul departamentului de Relaţii Instituţionale al clubului Real Madrid. Legendarul fundaș stânga nu se uita la bani pe vremea când juca. De exemplu, în 2011, când a împlinit 38 de ani a plătit 10.000 de euro pentru trupei românești Fly Project pentru a-i cânta la petrecerea organizată de ziua lui, la Moscova.

Roberto Carlos a fost titular constant la Real Madrid în toate cele 11 sezoane în care a jucat pentru ”Los Blancos”. Legendarul fundaș stânga brazilian a evoluat pe ”Santiago Bernabeu” din 1996, atunci când a venit de la Inter, și până în 2007, când a plecat la Fenerbahce. În tricoul Realului a câștigat 4 titluri în La Liga, 3 Ligi ale Campionilor, două Cupe Intercontinentale, Supercupa Europei şi 3 Supercupe ale Spaniei.


Citește și: EXCLUSIV / Primele concluzii ale medicilor legiști: Andrei Gheorghe avea probleme cardiace și suferise mai multe infarcte

 
 

Urmărește-ne pe Google News