Conform anunțului făcut, miercuri, de organizatori, partidele demonstrative se vor disputa pe 15 ianuarie, la Melbourne.
La această acțiune caritabilă vor participa și alte nume importante din tenisul mondial, cum ar fi Naomi Osaka, Caroline Wozniacki, Nick Kyrgios şi Stefanos Tsitsipas.
Aceste meciuri demonstrative au loc cu câteva zile înainte de Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, organizat la Melbourne, între 20 ianuarie și 2 februarie.
Incendiile, care au devastat insula-continent începând din septembrie şi care au ucis 25 de persoane, au declanşat un elan de solidaritate a sportivilor în faţa acestui dezastru de mediu, notează Agerpres.
Numărul unu mondial, australianca Ashleigh Barty, a promis că va dona Crucii Roşii câştigurile pe care le va obţine la turneul de la Brisbane, în timp ce organizatorii ATP Cup, competiţia masculină pe echipe care are loc în prezent în Australia, au anunţat că vor dona 100 de dolari australieni (aproximativ 62 euro) pentru fiecare as.
Fumul generat de incendii a pus la un moment dat sub semnul întrebării desfăşurarea Openului Australiei, însă conducătorul Federaţiei australiene de tenis, Craig Tiley, a respins marţi ipoteza unei amânări sau anulări a turneului de Mare Șlem.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!