Roger Federer (34 de ani) a revenit luni pe locul 2 ATP, deși a absentat de la turneul Premier Mandatory de la Madrid, pe motiv de accidentare la spate. Elvețianul va evolua însă la Mastersul de la Roma, care a început deja.
Federer va evolua miercuri la Internaționalele Italiei, contra germanului Alexander Zverev, cel care a trecut luni seară, în primul tur, de bulgarul Grigor Dimitrov, poreclit ”Baby-Federer”, scor 6-1. 6-4.
Roger s-a pregătit în ziua liberă, luni. La antrenamentul lui au venit mai mulți spectatori decât la alte meciuri oficiale!
Elvețianul a creat isterie, mai ales printre copiii dornici de autografe. ”Ti amo”, i-au strigat câțiva puști celui mai titrat jucător de tenis din istorie, cu 17 titluri de Mare Șlem în palmares.
Adus la antrenament de o mașinuță de golf, Federer a bătut apoi mingea cu croatul Ivan Ljubicici, iar la finalul ședinței de pregătire și-a salutat fanii.