Federer nu a stat decât câteva ore la București. A sosit vineri dimineață, a filmat o reclamă, la studiourile de la Buftea, a plecat seara, de pe Aeroportul Henri Coandă, cu destinația Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde are programată o altă întâlnire cu scop promoțional.
Vizita fostului mare tenismen elvețian în România a fost imortalizată de o angajată de la Poliția de Frontieră Română: „A fost o onoare să îi spunem bun venit în România lui Roger Federer!”.
Imaginea a fost distribuită pe contul de Facebook al instituției.
Fotografii cu plecarea din România au fost surprinse de Prosport.
Federer ar fi avut, inițial, planificată o întâlnire și cu fostul mare tenismen Ilie Năstase, care l-a invitat să filmeze câteva secvențe pentru documentarul lui, „Nasty”.
Din lipsă de timp, legendarul jucător de tenis a refuzat invitația. Îl va primi Ilie Năstase în Elveția, când programul îi va permite.
Unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, Roger Federer s-a retras din tenis în septembrie, anul trecut.
„Fedex” are în palmare 20 de titluri de Grand Slam la simplu (8 la Wimbledon, 6 la Australian Open, 5 la US Open și unul la French Open), al treilea din toate timpurile din circuitul masculin, după Rafael Nadal și Novak Djokovici (21). Cele opt titluri ale sale la Wimbledon sunt încă un record în picioare.
103 turnee a câștigat are legendarul jucător elvețian, care a fost 310 săptămâni număr 1 în clasamentul ATP.
Elvețianul are o avere de 550 de milioane de dolari, potrivit Forbes, de patru ori mai mult decât au acumulat Rafa Nadal și Novak Djokovici, aflați în activitate. 130 de milioane de dolari a acumulat doar din premii ATP.
Federer are semnat un contract cu Mercedes până în anul 2027 și primește anual 5 milioane de euro.