Semifinale, masculin:
Vineri, 8 iunie
14.10 Dominic Thiem – Marco Cecchinato 7-5, 7-6 (12-10), 6-1
16:30 Del Potro – Nadal
Semifinale, feminin:
Joi, 7 iunie
Madison Keys – Sloane Stephens 4-6, 4-6
Simona Halep – Garbine Muguruza 6-1, 6-4
Sferturi, masculin
7 iunie, ora 13.00:
Marin Cilic – Del Potro 6-7 (5-7), 7-5, 3-6, 5-7
7 iunie, ora 13.00
Rafael Nadal – Diego Schwartzman 4-6, 6-3, 6-2,6-2
–––––––––
Marco Cecchinato (25 ani), numărul 72 mondial, s-a calificat în semifinale, după o victorie nesperată în sferturi, în fața lui Novak Djokovic (Serbia, 22 mondial), 6-3, 7-6(4), 1-6, 7-6(11). Italianul venise la Paris fără a avea vreo victorie la un turneu de Mare Şlem, iar în primul tur a obţinut o victorie în cinci seturi în faţa românului Marius Copil, după ce arădeanul a avut 2-0 la seturi.
Cecchinato va juca în semifinale cu austriacul Dominic Thiem (8 ATP), care l-a învins marţi în trei seturi, 6-4, 6-2, 6-1, pe germanul Alexander Zverev (3 ATP), în mai puţin de două ore de joc.
Victoria lui Thiem a venit însă şi pe fondul unei accidentări la coapsa stângă pe care Zverev a acuzat-o în timpul partidei, în setul al doilea.
Thiem (24 de ani) s-a calificat pentru al treilea an consecutiv în careul de aşi la Roland Garros.
Jucătoarea americană de tenis Madison Keys (13 WTA) s-a calificat pentru prima oară în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o marţi, în sferturi, cu 7-6 (7/5), 6-4, pe kazaha Iulia Putinţeva (98 WTA).
Keys, 23 de ani, finalista de la US Open, o va înfrunta pentru un loc în ultimul act al competiţiei pe câştigătoarea din partida Sloane Stephens (SUA, 10 WTA) – Daria Kasatkina (Rusia, 14 WTA).
În optimi, Keys o învinsese pe românca Mihaela Buzărnescu (33 WTA) cu 6-1, 6-4.
Sloane Stephens (10 WTA) s-a calificat pentru prima oară în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros după ce a trecut, marţi, în sferturi, în două seturi, 6-3, 6-1, de rusoaica Daria Kasatkina (14 WTA).
Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, numărul trei mondial, a obţinut o calificare facilă în semifinalele turneului, miercuri, după ce a dispus de rusoaica Maria Şarapova cu 6-2, 6-1.
Muguruza (24 ani), campioană la Roland Garros în 2016, s-a impus după doar 70 de minute în faţa rusoaicei (31 ani, 30 WTA), care are în palmares două titluri la Paris, în 2012 şi 2014 (finală cu Simona Halep).
Programul sferturilor de finală
Feminin
Marți, 5 iunie
Madison Keys (13 WTA) – Iulia Putinţeva (98 WTA) 7-6 (7/5), 6-4
Sloane Stephens (10 WTA) – Daria Kasatkina (14 WTA) 6-3, 6-1
Miercuri, 6 iunie
Simona Halep (1 WTA) – Angelique Kerber (12 WTA) 6-7(2), 6-3, 6-2
Garbine Muguruza – Maria Șarapova 6-2, 6-1
Masculin
Marți, 5 iunie
Dominic Thiem – Alexander Zverev 6-4, 6-2, 6-1
Novak Djokovic – Marco Cecchinato 3-6, 6-7(4), 6-1, 6-7(11)
Miercuri, 6 iunie
Marin Cilic – Del Potro 6-6 (5-5) meci întrerupt din cauza ploii
Rafael Nadal – Diego Schwartzman 4-6, 5-3 (30-15) meci întrerupt din cauza ploii
Citește și: Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute