România a urcat două locuri în topul coeficienților UEFA pe sezonul în curs, ca urmare a rezultatelor obținute joi seară de Steaua (1-1 cu Villarreal) și Astra Giurgiu (0-4 cu AS Roma) în etapa a doua a fazei grupelor Ligii Europa. Țara noastră ocupă acum poziția a 42-a, dar continuă să fie mai slab clasată decât multe state cu fotbal foarte modest, precum Liechtenstein (locul 28), Gibraltar (locul 34) sau Malta (locul 38).

Faptul că peste jumătate din reprezentantele Ligii 1 în cupele europene nu au depășit fazele tururilor preliminare (Viitorul Constanța, Pandurii Tg. Jiu și CSM Poli Iași), coroborat cu zestrea extrem de săracă de puncte obținute de Steaua și de Astra Giurgiu în faza grupelor Ligii Europa (un singur punct, din doisprezece posibile) a avut consecințe neplăcute pentru clasarea în topul coeficienților UEFA. 

După disputarea primei etape din faza grupelor, România ocupa locul 44. După disputarea rundei cu numărul doi, țara noastră a urcat pe locul 42. Progresul este însă infim și nu ne scutește de neplăcuta ipostază de a ne uita de jos în sus la state despre al căror fotbal eram obișnuiți să credem că ne este clar inferior.

Clasamentul coeficienților UEFA

1. Danemarca 6.250

2. Spania 5.428

3. Anglia 5.214

4. Austria 5.125

5. Croația 5.125
…………………..

28. Liechtenstein 2.500

…………………..

34. Gibraltar 1.500

…………………..

42. România

…………………..

54. San Mario 0.000

Stăm prost și în topul coeficienților pe ultimii cinci ani

În privința topului coeficienților UEFA pe ultimii cinci ani, pe baza căruia se stabilește numărul de echipe pe care o țară le poate înscrie în cele două competiții europene, România continuă să ocupe locul 17, cu un coeficient de 22.150. Pe locul 15, ultimul care permite participarea cu două formații în ediția 2017-2018 a Ligii Campionilor, se află Grecia (25.100), iar poziția a 16-a este ocupată de Austria (23.100). 

FOTO: Gabriel Pătruț

 
 

Urmărește-ne pe Google News