Soția fotbalistului Alex Benga (Chindia) a revenit pe pârtie în iarna lui 2019, la 30 de ani, după o pauză de opt ani.

Iulia e mamă a trei copii

”Cu trei copii reușește să se antreneze, să meargă la concursuri și să aibă rezultate remarcabile”, o spune fostul schior de performanță, Ioan Gabriel Nan, actualul antrenor al sportivei.

Cea de-a doua competiție de anvergură găzduită în acest an, în Poiana Brașov, s-a desfășurat în condiții excepționale și i-a mulțumit atât pe sportivi, cât și pe organizatori.

Este foarte important că FIS SES CUP s-a organizat aici, în Poiana Brașov. Mi-ar plăcea ca în fiecare an să vină tot mai mulți sportivi. Deja anul acesta au venit mai multe națiuni decât în 2019, ceea ce este un lucru bun. Dar sperăm să vină și cei mai buni. Din ce în ce mai buni.

Iulia Benga:

Prezent la evenimentul de premiere, Dan Mihoc, președintele Federației Române de Schi Biatlon a declarat: ”Organizarea acestor concursuri internaționale, reprezintă o confirmare a faptului că Poiana Brașov poate găzdui competiții și mai mari în viitor. Vă spun o chestie de bucătărie internă. La una dintre cele mai recente ședințe ale Federației Internaționale de Schi și Biatlon, s-a spus că Poiana Brașov este o localitate care nu trebuie sărită în sporturile de iarnă. Ceea ce este un lucru extraordinar. Multă lume nu crede că suntem în Europa din punctul de vedere al condițiilor. Acum au fost mai multe delegații străine care au fost de-a dreptul încântate. Se întorc acasă și dau vestea mai departe. Și, dacă din zece persoane cu care vorbesc, două vin aici în vacanță, s-a câștigat pariul”.

”Venim după două săptămâni de competiție comună aici, în Poiana Brașov. FIS Children Trophy și pe urmă FIS SES CUP. După doi ani de competiție, un singur capitol nu îl putem controla și la care trebuie să găsim soluții chiar radicale. Adică, pe cel care ține de natură”, explică Dan Ghiță, președintele de organizare al FIS SES CUP.

Am avut zile cu temperaturi de 12 grade Celsius, cu plus. De altfel, am avut o zi la FIS Children Trophy cu vânt și a trebuit să găsim rapid o metodă prin care să ducem 118 sportivi în zona de start. Nu aveam transport pe cablu și atunci i-am dus cu mașinile care fac zăpadă. Acestea sunt denumite generic Ratrac. Dar Ratrac e ca și cum ai zice Jeep. De fapt e o marcă de mașină de asta, de bătut zăpada. Am folosit 3 mașini de acest gen, duceam o tură – cam 6- de sportivi și antrenori și așa mai departe. A fost o zi cu totul specială pentru noi”

Dan Ghiță:

”La fotbal, se caută mai neajutorați așa, să se îmbogățească. Ai noștri, daca nu sunt ajutați, ce să facă? De unde iei schiuri, de unde bocanci?”

Despre FIS SES CUP, Ghiță mărturisește că este o competiție destul de importantă, la care totuși nu au participat țările de top din schiul, ci țările din eșalonul 2. „Dar pe noi nu ne deranjează mai puțin lucrul ăsta. Ne dorim foarte mult să avem curse, să le organizăm, să rodăm echipa asta de organizare în curse acest gen, în evenimente importante. Pentru ca atunci când se va întâmpla să organizăm o cursă de prim rang, să fim pregătiți și să nu avem surprize”.

Schiul ca să facă performanță are nevoie de performer. Ca să aibă performeri are nevoie de atleți. Ca să aibă atleți are nevoie de condiții pe plan local în diferite regiuni ale țării. La schi, trebuie să găsești copii care au familii pregătite pentru sacrificiul asta. La fotbal, de exemplu, se caută mai neajutorați așa, care să se îmbogățească. Ai noștri, daca nu sunt ajutați, ce să faci? De unde iei schiuri, de unde iei bocanci? De unde iei aia-aia. Sunt multe

Dan Ghiță:

 
 

Urmărește-ne pe Google News