„Stejarii” pregătiți de Andy Robinson au revenit formidabil pe tabela de marcaj, după ce oaspeții conduceau cu 27-13 în minutul 48.
Tricolorii au au reuşit două eseuri, în minutele 52 şi 63, prin Ovidiu Cojocaru şi Alexandru Savin, ambele transformate de Melinte.
În minutul 70, selecționata tricoloră a trecut în avantaj pentru prima oară de la începutul meciului, prin lovitura de pedeapsă transformată de Melinte, scorul ajungând 30-27 pentru România.
În ultimele secunde, românii au mai izbutit un eseu, prin Andre Gorin, transformat, astfel că scorul final a fost 37-27 pentru tricolori.
Pe 27 februarie, în etapa a 3-a a REC 2022, România va întâlni în deplasare Spania, la Madrid, ibericii învingând tot sâmbătă, cu 41-37, Rusia, la Soci.
Calificarea la Cupa Mondială din 2023 se face în baza clasamentului din 2021 și 2022 din Rugby European Championship. Primele două echipe din ierarhia combinată urmând să se califice direct, iar cea de-a treia să participe la un turneu de baraj european.
În acest moment, când mai sunt de jucat 3 meciuri din ediția din acest an, „stejarii” ocupă tot locul secund, ca și anul trecut, cu două victorii în două partide și un total de 8 puncte.
În ierarhia cumulată, cea care stabilește formațiile calificate la Cupa Mondială din Franța, România este pe locul secund, cu 22 de puncte.
Foto: Gazeta Sporturilor