În 2017,în luna aprilie, România ar trebui să organizeze Campionatul European de gimnastică artistică. O disciplină sportivă unde, de peste 30 de ani, facem istorie la nivel mondial , iar sportivele din România sunt considerate printre cele mai valoroase din lume.

Doar că eforturile depuse de Adrian Stoica, președintele vFederației Române de Gimnastică, de a aduce această competiție în România ar putea fi zadarnice , în condițiile în care nici până acum  nu s-au demarat lucrările la mult așteptata sală polivalentă de la București. Stoica încă mai speră. Gimnastica românească încă mai speră. România încă mai speră. Dar așteptarea ne omoară. Referindu-se la posibilitatea de a organiza acest European la Cluj, daca sala de la București nu va fi gata, șeful FRG declara cu ceva timp în urmă pentru Sportnews.ro: ”Există această varianta dar nu vreau să o iau în calcul pentru că am spus că facem Europeanul la București. Nu pott să cred că în doi ani nu suntem în stare să construijm o sală polivalentă care va rămâne sportului românesc”, spunea Adrian Stoica.

 
 

Urmărește-ne pe Google News