”Stejarii” au nevoie de o victorie confortabilă şi de punctul bonus ofensiv acordat pentru (cel puţin) patru eseuri marcate astfel încât ei să abordeze finala cu Georgia, de peste o săptămână, dintr-o poziţie favorabilă.
Cu gândul de a-şi proteja anumiţi jucători, dar şi în scopul de a-i testa pe alţii, mai tineri, staff-ul tehnic al echipei României, format din antrenorul principal Lynn Howells şi secunzii Marius Tincu şi Eugen Apjok, a decis să facă anumite schimbări în echipa noastră. În acest sens, Cătălin Fercu, principalul marcator de eseuri al ”stejarilor”, a fost lăsat pe banca rezervelor, cu numărul 15 fiind titularizat Dorin Manole, cel care poate evolua, totodată, şi ca mijlocaş la deschidere.
Iată XV-le de start al echipei României: 15. Dorin Manole (Orthez) – 14. Madalin Lemnaru (RCM Timişoara), 13. Csaba Gal (CSM Baia Mare), 12. Florin Vlaicu (Farul Constanţa), 11. Ionuţ Dumitru (Steaua) – (md) 10. Valentin Calafeteanu (RCM Timişoara), (mg) 9. Florin Surugiu (CSM Bucureşti) – 7. Vlad Nistor (Castres), 8. Stelian Burcea (cpt. / RCM Timişoara), 6. Viorel Lucaci (Steaua) – 5. Valentin Popîrlan (RCM Timişoara), 4. Marius Sîrbe (Tarbes) – 3. Paulică Ion (Perpignan), 2. Eugen Căpăţână (RCM Timişoara), 1. Mihăiţă Lazăr (Castres).
Rezerve: 16. Alexandru Oancea (CSM Baia Mare), 17. Constantin Pristăviţă (CSM Baia Mare), 18. Horaţiu Pungea (Scarlets), 19. Cristian Munteanu (USRP), 20. Alexandru Mitu (CSM Bucureşti), 21. Cătălin Fercu (RCM Timişoara), 22. Florin Ioniţă (Steaua), 23. Cristian Dinis (CSM Baia Mare).
Meciul România – Belgia este programat astăzi (sâmbătă, 8 martie), la ora 14.30, pe stadionul ”Mihai Naca” din Constanţa. El va fi transmis în direct la TVR1 şi la www.rugbytv.ro.
Intrarea spectatorilor este liberă.