DUMINICĂ
ACTUALIZARE 18.50. Bogdan Borza a cedat la Gerald Melzer, scor 1-6, 5-7. Nemaicontând decât pentru palmares, meciul s-a jucat în sistemul ”două seturi din trei”.
ACTUALIZARE 17.52. A început meciul Melzer – Borza. Austriacul a pornit ca din pușcă, având 5-1 pe tabelă, în primul set.
ACTUALIZARE 16.02. A început jocul Thiem – Frunză. Românul i-a ținut piept numărului 7 ATP, pierzând în tie-break primul set: 7-6 (2). În setul doi, Thiem s-a impus tot la tie-break, 7-6 (3), apoi setul trei a fost 6-3.
ACTUALIZARE 14.00. Meciurile de simplu de azi, care trebuiau să înceapă de la ora 12.30 au fost amânate din pricina ploii, fiindcă a început să plouă.
CUPA DAVIS
VINERI
Gerald Melzer – Dragoș Dima 6-1, 6-1, 3-6, 6-1
Dominic Thiem – Bogdan Borza 6-2, 6-2, 6-4
SÂMBĂTĂ
Philipp Oswald / Dominic Thiem – Nicolae Frunză / Horia Tecău 6-7 (1), 2-6, 7-6 (5), 3-6
DUMINICĂ
Dominic Thiem – Nicolae Frunză 7-6 (2), 7-6 (3), 6-3
Gerald Melzer – Bogdan Borza 6-1, 7-5
/////////////////////////////////////////////////////
În setul 4, România a condus cu 3-0 la game-uri, apoi 4-1, 5-2 și 6-3. Manșa a durat 43 de minute. La austrieci a jucat Dominic Thiem, numărul 7 ATP.
La 2-0 la seturi și 5-4 la game-uri, România a servit pentru a închide partida. A cedat game-ul de serviciu, iar gazdele au intrat în joc. Setul au intrat în tie-break, unde austriecii s-au impus. Setul 3 a durat 43 de minute.
Nicolae Frunză are probleme medicale, susține tatăl său – Daniel:
”Nu am cunoștință despre astfel de evenimente, despre incidentele despre care vorbiți. Băiatul meu are însă o mare problemă. Nu are timpanul de la urechea dreaptă, îi lipsesc 8 milimetri din timpan! S-a dus la un turneu în Spania, cu Tatomir și cu Bogdan Apostol, și au dormit într-un bungalou. Al meu a luat o răceală, care i-a inflamat amigdalele, acum nu le mai are. Apoi, problema i-a tocat timpanul! Uneori, își pierde echilibrul. Poate l-a văzut cineva într-un astfel de moment, când avea 40 temperatură și îi era rău, iar apoi a spus că face blaturi. Dacă ai un puseu de boală, aia înseamnă că faci blat? El ia antibiotice și are auzul diminuat cu 40% la urechea dreaptă. Trebuie să facă un transplant de timpan, acum studiez problema asta”.
AICI, interviul cu Frunză senior.
Setul secund a durat 29 de minute și le-a revenit tot românilor.
4-0 după 12 minute, în setul doi, pentru români.
Primul set a durat 51 de minute și le-a revenit românilor.
ACTUALIZARE 15.27. După 20 de minute de joc, România conduce cu 3-2, fără break. Pe serviciul lui Horia, România a salvat trei mingi de break.
ACTUALIZARE 15.06. După Dima și Borza, în echipa României debutează Nicolae Frunză, a cărui poveste v-a fost spusă de către ”Libertatea”. Sportivul nu aude bine cu o ureche.
Cine îl va înlocui pe Florin Mergea în echipa de Cupa Davis pentru meciul din Belarus: Nicolae Frunză. N-aude cu o ureche! | EXCLUSIV
////////////////////////////////////////////////////////
Doar 38 de minute a durat primul set al partidei Thiem – Borza. Și cel de-al doilea set, tot 38 de minute. Ultimul set, 49 de minute. Austriecii mai au nevoie de un singur punct, pentru a merge mai departe. Fără speranțe a fost jocul românilor, care nu s-au apropiat nici de statutul de sparring partneri pentru rivali. Au părut niște juniori!
FOTO: Facebook Ovidiu Blag
///////////////////////////////////////////////
Dragoș Dima a părut un junior în fața lui Gerald Melzer. Înghesuit de minge, românul n-a fost în stare să riposteze jocului în forță al rivalului, iar primele două seturi le-a cedat fără luptă. A intrat în meci pe finalul setului 3, care părea că se va îndrepta spre tie-break. Austriacul s-a relaxat și a pierdut setul. N-a mai lăsat să-i scape decât un game în setul 4, care a durat 34 de minute (celelalte au durat 23, 26 și 36 de minute).
///////////////////////////////////////////////////////////
Tenismanul român Dragoș Dima îl va înfrunta pe Gerald Melzer, vineri, de la ora 12,00 (ora României), în primul meci de simplu din cadrul întâlnirii care opune echipele României și Austriei, la Wels, pe zgură, în primul tur al barajului de menținere în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa a Cupei Davis, potrivit tragerii la sorți efectuate joi.
În al doilea meci de simplu de vineri se vor înfrunta Dominic Thiem, prima rachetă a Austriei, și Bogdan Borza, relatează agenția APA.
Sâmbătă, de la ora 15,00, se va desfășura meciul de dublu, între perechile Horia Tecău/Nicolae Frunză și Dominic Thiem/Philipp Oswald.
Duminică, de la ora 12,00, se va disputa meciul Dominic Thiem — Dragoș Dima, urmat de ultima partidă de simplu, Gerald Melzer — Bogdan Borza.
Căpitanul echipei Austriei, Stefan Koubek, îi are la dispoziție pentru această întâlnire pe Dominic Thiem (24 ani, 7 ATP la simplu, 281 ATP la dublu), Gerald Melzer (27 ani, 133 ATP la simplu), Sebastian Ofner (21 ani, 138 ATP la simplu), Philipp Oswald (31 ani, 71 ATP la dublu).
De partea cealaltă, căpitanul Andrei Pavel contează pe Dragoș Dima (25 ani, 489 ATP la simplu), Nicolae Frunză (19 ani, 544 ATP la dublu), Bogdan Borza (20 ani, 707 ATP la simplu) și Horia Tecău (32 ani, 9 ATP la dublu).
România conduce cu 3-2 în meciurile directe cu Austria, pe care a învins-o în 1976, la Viena, 4-1 în sferturile zonei Europa, în 1980, cu 3-2 la București, în primul tur al zonei Europa, și în 2002, la Constanța, cu 5-0, în primul tur al zonei Europa-Africa, Grupa I. Austria a câștigat în 1957, 5-0 la București, în primul tur al zonei Europa, și în 1986, 3-2 la Bad Kleinkirchheim, în semifinalele zonei Europa.