O dată la doi ani au loc întrecerile Campionatului Mondial Universitar de handbal, rezervat echipelor naționale care au în componență numai jucătoare-studente. Româncele au ieșit vicecampioane la ultima ediție, de la Malaga, în 2016, (atunci când din lot au făcut parte sportive care se regăsesc acum în anturajul naționalei A: Denisa Dedu, Andreea Pricopi, Mădălina Zamfirescu, Cristina Nan), fiind învinse în finala mare de Spania, 20-14.
Fetele pregătite acum de secundul lui Martin Ambros, la naționala A, Horațiu Pașca, și de Nicoleta Alexandrescu vor debuta în competiția de la Rijeka la 30 iulie, contra naționalei Poloniei, pentru ca următoarele meciuri din grupă să le dispute cu Uruguay, Spania și Coreea de Sud. Tricolorele nu concep să nu se întoarcă din Croația având la gât o medalie și au recunoscut că și-o doresc pe cea mai strălucitoare.
”Plecăm cu gânduri pozitive, acum doi ani am venit cu medalia de argint, sper să reușim măcar același lucru. În momentul în care reprezinți țara este un sentiment de mândrie, când auzi fanii că strigă România… este de nedescris. Aș fi în stare de orice pentru medalia de aur” – Laura Popa, vicecampioană mondială universitară 2016.
”Mergem în Croația cu obiectivul de a cuceri o medalie, dacă va fi aur, ar fi cel mai bine. Aș fi în stare să mor pe teren pentru o medalie. În vestiar doar despre finală am vorbit, sperăm să facem o treabă cât mai bună și să ne ridicăm la nivelul așteptărilor” – Maria Gavrilă, centru echipa națională universitară a României.
”Am avut un stagiu de pregătire comprimat, timpul nu prea este prieten cu noi, dar privim cu optimism competiția. Vrem să luăm totul treptat și pas cu pas, să jucăm mai bine de la meci la meci. Așteptările sunt mari, când aud de medalie îmi vine să zâmbesc, e simplu să vorbești de medalie, mai greu e să le obții. Am dorit ca fetele să cunoască sistemul și filosofia de joc a naționalei mari pentru că avem de pregătit un viitor. Cea mai mare provocare este să formăm o echipă în șapte zile, când alții o formează în anii întregi” – Horațiu Pașca, antrenor naționala universitară și antrenor secund România.
”Suntem pregătiți, gândul nostru este să fim prezenți în finala mare. Nu se pune problema să nu intrăm pe teren, să nu ne batem pentru medalii. Fetelor le stă mai bine la gât cu aur. Sper să ne întoarcem cu autocarul încărcat de medalii” – Nicoleta Alexandrescu, antrenor, vicecampioană mondială universitară 2016.
Lotul României pentru Campionatul Mondial Universitar
Portari: Elena Șerban (CSU Danubius Galați), Cristina Enache (Minaur Baia Mare), Alexandra Prodan (”U” Cluj)
Extreme stânga: Hermina Stoicănescu (CSM Slatina), Diana Predoi (HC Buzău)
Interi stânga: Sonia Vasiliu (”U” Cluj), Anca Polocoșer (CSM Roman)
Centri: Silvia Szabo (CSM Bistrița), Maria Gavrilă (HCM Râmnicu Vâlcea)
Interi dreapta: Laura Popa (”U” Cluj), Ana Maria Vacariu (Dacia Mioveni)
Extreme dreapta: Andreea Taivan (CSU Danubius Galați), Florența Ilie (Știința București)
Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina), Florentina Craiu (HCM Râmnicu Vâlcea)
Staff tehnic: Horațiu Pașca, Nicoleta Alexandrescu, Jaume Fort Mauri, Ștefan Ciuntu.
Programul României la Campionatul Mondial Universitar
30 iulie – România-Polonia
31 iulie – Uruguay-România
2 august – Spania-România
3 august – România-Coreea de Sud
Poate te interesează și Eșuați în Vest. Juniorii români transferați în străinătate nu reușesc să confirme așteptările
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!