Ediţia de anul viitor va fi prima cu 32 de echipe la start, Federaţia internaţională mărind numărul de la 24. Vor fi 8 grupe de câte patru echipe, primele două formaţii din fiecare grupă urmând să se califice în şaisprezecimile de finală.

Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din Filipine va avea loc pe 24 septembrie 2024, la Manila.

Filipine a anunţat că meciurile se vor juca la Araneta Coliseum din Quezon City, cu o capacitate de 14.000 de locuri, şi în SM Mall of Asia Arena, din Pasay, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Tot la Pasay se vor disputa şi fazele finale ale Mondialului.

Conform regulamentului de calificare la Mondial, primele trei echipe de pe fiecare continent obţin biletele pe participare la Campionatul Mondial, plus echipa gazdă şi campioana mondială en titre

În aceste condiţii erau calificate iniţial Filipine (ţara gazdă), Italia (campioana mondială), Polonia, Slovenia, Franţa (din Europa), Japonia, Iran, Qatar (Asia), Brazilia, Argentina, Columbia (America de Sud), SUA, Canada, Cuba (America de Nord şi Caraibe – NORCECA), Egipt, Algeria şi Libia (Africa).

Ultimele 15 locuri au fost stabilite conform rankingului FIVB la 30 august 2024. România este pe locul 26 mondial şi a prins poziţia a 13-a dintre cele 15 locuri.

Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”
Recomandări
Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”

Federaţia Internaţională de Volei (FIVB) a anunţat că va face publică lista oficială a echipelor calificate pe 3 septembrie.

Naţionala României a urcat de patru ori pe podium la Mondiale (locul 2 – 1956, 1966, locul 3 – 1960, 1962), iar de alte două ori s-a clasat pe 4.

În 1980, România a cucerit singura medalie la Jocurile Olimpice. La Moscova, „tricolorii” obţineau medaliile de bronz, învingând în finala mică Polonia cu 3-1.

Anul trecut, naţionala masculină a României a revenit în prim plan, terminând pe locul 7 la Campionatul European organizat în Israel, Macedonia de Nord, Bulgaria şi Italia.

Campionatul European masculin se va organiza în 2026 în patru ţări, între care şi România. Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a anunţat că România, Bulgaria, Finlanda şi Italia vor organiza turneul final.

România este astfel calificată la EuroVolley 2026 şi va juca în grupa de la Cluj-Napoca. România a mai organizat o grupă de calificare la EuroVolley în 2021, la feminin, tot la Cluj-Napoca.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

suparman   •   31.08.2024, 07:45

Pare ireal ca in anii 50, imediat dupa moartea lui Stalin, apoi si in anii 60, Romania era o forta a voleiului mondial. Felicitari baietilor si la mai mare!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI