Președintele Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, a anunțat luni, că vrea ca în acest fel să promoveze litoralului românesc, în special stațiunea Mamaia.

”Ținta este ca împreună cu Federația Română de Bob și Sanie să ne depunem candidatura la Federația Internațională de Bob și Sanie (FIBT) pentru ca Mamaia să găzduiască în 2016 Campionatul Mondial de Starturi cu Bobul (FIBT World Push Championships) și vom susține această candidatură inclusiv cu un film oficial de prezentare a stațiunii noastre”, a precizat Martin.

În sezonul actual, echipa României de bob, formată din Andreea Grecu și Maria Constantin, antrenată de constănțeanul Paul Neagu, a câștigat Cupa Europei la campionatele de la Winterberg, echipajul feminin evoluând pe bobul inscripționat cu sigla oficială a stațiunii Mamaia și sloganul ”Holidays în Mamaia – Romania”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News