Cristina Neagu a urcat pe locul secund în topul all-time al marcatoarelor Campionatului European, cu 201 reușite, cu cele de azi. 

AICI, lista marcatorelor.

România devine lider în grupă, după ce Germania a învins la un gol Norvegia, producând prima mare surpriză a turneului final.

La pauză, în meciul de la Brest, România conduce cu 17-11, după 30 de minute disputate la intensitate maximă de către fetele lui Martin Ambros. Până la pauză, cele care au dus greul pentru România au fost interul Neagu (5), centrul Buceschi (6) și pivotul Crina Pintea (4). Selecționata noastră caută revanșa, după ce au fost eliminată de Cehia în ”optimi”, chiar la ultima fază a jocului, la Mondialele din 2017.

Germania a învins Norvegia, în celălalt meci din Grupa D, scor 33-32.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Pentru meciul cu Cehia, România este favorită la pariuri: are cota 1,35 că va învinge Cehia. Rivalele au cota 4,5 la succes, iar remiza – 11. La câștigarea trofeului, România are a patra șansă. Asta în condițiile în care obiectivul trasat de federație este clasarea între primele 6.

Iulia Dumanska și Denisa Dedu sunt jucătoarele în mâinile cărora selecționerul spaniol Martin Ambros a decis să lase poarta României, la cea de-a 13-a ediţie a Campionatului European de handbal feminin (competiția are loc în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie). Primul meci al României va fi împotriva reprezentativei Cehiei, pe 1 decembrie, de la ora 19.00 (în grupa noastră se mai află Germania și Norvegia).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 În 2017, Cehia a eliminat România în optimile de finală ale Campionatului Mondial, la ultima fază, scor 28-27. Dumanska (22 de ani, de la SCM Râmnicu Vâlcea), o certitudine între buturile tricolore, a fost pe teren la drama de anul trecut și va fi om de bază la turneul final din Franța.

”Un meci de coșmar”

”Avem o grupă destul de grea, dar noi ne pregătim foarte bine pentru aceste meciuri. Ne dorim foarte mult să ne luăm revanșa în fața Cehiei, pentru că anul trecut a fost un meci de coșmar. A fost o zi de coșmar și acum ne gândim doar la victorie și să facem oameni fericiți, pentru că este o zi specială pentru noi și pentru România, pentru că jucăm de 1 decembrie”, afirmă Iulia.

Amintirile o bântuie, dar portărița caută să le țină departe: ”A fost un meci foarte greu și, după, toată lumea a fost supărată. Este sport și, uneori, trebuie să și pierzi, ca să înveți din greșeli. Ne dorim să fim mult mai motivate și să câștigăm acest meci cu Cehia fără probleme. Asta ne dorim foarte mult. Meciul ăla s-a terminat, am uitat de el, așa putem să spunem. Mergem cu gânduri noi, cu o motivație mult mai puternică și ne dorim foarte mult să facem un meci bun. Primul meci este cel mai important”.

Planul de luptă a fost schițat: ”Am început să le studiem pe fetele din Germania, sunt fete tinere, dar foarte ambițioase. Trebuie să luăm pas cu pas, să ne concentrăm pe meciul cu Cehia, apoi cu Germania și cu Norvegia. Nu trebuie să ne facem calcule, trebuie să jucăm bine fiecare meci, pentru că niciodată nu se știe”.

Este puternica selecționată a Norvegiei o sperietoare pentru tricolore? ”Noi ne motivăm pentru fiecare meci. Chiar și la Trofeul Carpați, nu contează cu cine jucăm. În primul rând, trebuie să ne gândim la noi, la echipa noastră, să ne vedem de jocul nostru și să evoluăm 100%, pentru că este foarte important să fim mereu concentrate”.

”Suntem mult mai unite”

Discuțiile din vestiar au sudat echipa, consideră Dumanska: ”Suntem pe sistem s-o luăm pas cu pas, să câștigăm primul meci, să câștigăm al doilea meci. Așa este cel mai bine pentru toată lumea. Atmosfera din vestiar este una bună și mi se pare că suntem mult mai unite decât anul trecut. Îmi doresc în continuare să rămânem o echipă, să jucăm una pentru cealaltă, să ne susținem și să avem rezultate pozitive, pentru că astea contează foarte, foarte mult. Punctul forte este apărarea. Dacă o să facem o apărare foarte bună, o să marcăm goluri ușoare. Asta o să fie cheia”.

După bronzul mondial de la junioare, din 2016, Iulia țintește sus și la Europenele de senioare: ”Este visul meu să obțin o medalie cu naționala de senioare. A fost visul meu de când am venit în România, să joc pentru națională și sunt foarte fericită și foarte mândră că am reușit să devin româncă, iar acum să reprezint și eu România. Este ceva deosebit și mă bucur foarte mult că am reușit. Sper în continuare să fiu sănătoasă și să pot ajuta cât se poate de mult”.

”Este totul pentru mine”

Născută la Horodenka, Ucraina, Dumanska simte perfect românește, dovadă că a învățat limba în numai trei luni. Ce înseamnă să fii româncă? În viziunea Iuliei, patriotismul arată astfel:

”Este totul pentru mine. Și la imn, când cânt, pur și simplu mă emoționez. Îmi vine să plâng, dar îmi vine să plâng de fericire, pentru că știu cât de greu mi-a fost să trec peste obstacole! Limba română am învățat-o în trei luni. Mi-a fost greu să prounț literele î, i. Am așteptat foarte mult cetățenia română, timp de patru ani, și acum apreciez totul ce se întâmplă în viața mea și mă bucur foarte mult că mă pot antrena cu cele mai bune jucătoare din lume și din România. Ne dorim să jucăm bine și să-i facem pe toți românii fericiți. Nu sunt răutăcioasă. Joc în Oltenia, la Vâlcea, dar sunt crescută în Baia Mare. Nu îmi place să fiu nervoasă sau să fiu rea”.

Jucătoarea are o tactică, când stă față în față cu adversara, la loviturile de la 7 metri: ”Mă uit sus, de obicei, pentru că știu că Doamne-Doamne este mereu cu mine și mă ajută. Și, după, mă uit la brațul jucătoarei și încerc să mă concentrez pe aruncarea ei. Le studiem pe adversare, înainte de meci. Eu și colega mea, Denisa Dedu”.

”Toate sunt periculoase, în felul lor. Fiecare echipă este una dificilă și periculoasă, nu pot să fac comparații. Îmi doresc foarte mult o medalie și le promitem oamenilor că o să jucăm foarte bine, din ce în ce mai bine, ca să obținem un rezultat bun, pozitiv. Cât se poate de sus”,
Iulia Dumanska
– portar România

Programul meciurilor României în grupă:

1 decembrie 19.00 România – Cehia TVR HD, TVR 1

3 decembrie 19.00 Germania – România TVR HD, TVR 1

5 decembrie 22.00 Norvegia – România TVR HD, TVR 1

Lotul României la competiția din Franța:

Portari: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska

Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei, Cristina Florica

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Anca Polocoșer

Centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Mădălina Zamfirescu

Interi dreapta: Ana Maria Draguț, Melinda Geiger

Extreme dreapta: Laura Chiper, Aneta Udriștoiu

Pivoți: Crina Pintea, Daniela Ratiu, Raluca Bacaoanu.

România a câștigat medalia la bronz la CE în 2010. 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News