Alin Stoica susține că românii sunt la Campionatul European doar din cauza războaielor care sunt acum în lume. „Belarus și Israel nu au putut juca acasă. Și împotriva Elveției ar putea fi deja 5-0 la pauză”, spune el.
„România chiar nu este o echipă bună. Împotriva Ucrainei, în prima zi, au avut noroc că portarul ucrainean Lunin s-a crezut român. România nu joacă fotbal, ci doar așteaptă greșeli de la adversar”, continuă fotbalistul care a strâns 13 selecții la prima reprezentativă a României.
În vârstă de 44 de ani, Stoica e de părere că România nu are jucători mari în acest moment, dar aceștia stau la pândă în permanență, așteptând erorile adversarilor. „Dacă Belgia se comportă normal și Domenico Tedesco încetează să facă prostii, atunci Diavolii Roșii vor câștiga cu ușurință”, adaugă fiul fostului căpitan al Stelei, Tudorel Stoica.
Românul nu s-a ferit să critice și alegerile tactice ale antrenorului Belgiei, Domenico Tedesco, în primul meci din grupă, eșecul 0-1 cu Slovacia: „Cu Eden Hazard ca antrenor, sau chiar cu mine, ar fi câștigat Belgia. Asta ar trebui să fie posibil și împotriva României. Diferența de nivel dintre cele două echipe este imensă. Singurul lucru pe care Belgia nu are voie să-l facă este să ofere cadouri. Românii trăiesc din ele”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Mihai771 • 23.06.2024, 16:52
Asta si cu Marcel Raducanu trebuie sa-si deschida un ONG de rating pentru fotbalistii de la euro...Raducanu and Poors versus Moody Woody si Alin Stoica va prezinta stirile de la euro sau ce cred ei si despre viata si cam cum ar trebuii sa stam pe tron daca am mincat corcoduse si sarmale cu parizer si am baut la repezeala doua trei beri...doi guru expirati care se baga in seama
Mihaita_._ • 22.06.2024, 10:15
Asta nu e ala de la Talisman?😁 Frumoasa melodie "atat de singur"...aaa, e fotbalist? Nu am auzit de el!🤭