România a cucerit trei noi medalii, una de aur, una de argint şi una de bronz, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23 de la Poznan (Polonia).
La patru rame masculin, Mihai-Vasile Ţigănescu, Cosmin Pascari, Ştefan-Constantin Berariu şi Ciprian Huc au obţinut aurul, după ce au fost cronometraţi în finală cu timpul de 05 min 50 sec 610/1000, devansând Marea Britanie, 05 min 52 sec 740/1000, şi de Noua Zeelandă, 05 min 52 sec 810/1000, etc.
Mădălina Hegheş, Amalia Bereş, Mădălina-Gabriela Caşu şi Roxana Paraşcanu au câştigat argintul la patru rame feminin, fiind înregistrate în 06 min 34 sec 220/1000, după Rusia (06:31.490), dar înaintea Chinei (06:35.430).
România a cucerit încă trei medalii la Campionatele Mondiale de Canotaj pentru tineret
Medalia de bronz a fost adusă de echipajul masculin de opt plus unu (Alexandru Chioseaua, Mugurel-Vasile Semciuc, Alexandru Matinca, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu-Vasile Bejan, Gheorghe-Robert Dedu, Alexandru-Cosmin Macovei, Adrian Munteanu), cronometrat în 05 min 24 sec 930/1000. Primele două poziţii au fost ocupate de SUA (05:22.480) şi Marea Britanie (05:24.930).
România a mai câştigat sâmbătă o medalie de aur în proba feminină de patru vâsle (Elena Logofătu, Nicoleta-Ancuţa Bodnar, Simona-Geanina Radiş şi Georgiana Vasile) şi una de argint la dublu rame masculin (Dumitru-Alexandru Ciobică şi Florin-Sorin Lehaci).
Cu cinci medalii, două de aur, două de argint şi una de bronz, România s-a clasat pe locul patru în clasamentul pe naţiuni, după SUA, 5-1-2, Italia, 3-3-6, şi Marea Britanie, 3-3-2.
AGERPRES
Citește și:
REPORTAJ/ Viața unui pompier se scrie între două misiuni. ‘Cu mâinile goale am scos oameni îngropați sub munți de cărbune