ACTUALIZARE 20.30
România s-a oprit în ”optimi”, locul 7 din 21 de echipe, cu 5 victori și 2 înfrângeri). Fetele noastre, prima oară la un European, au terminat pe 12 din 13 echipe. Urmează Mondialul din Amsterdam, în luna septembrie.

Delegația României, condusă de Mihai Rosus, debutează sâmbătă la Campionatul European pentru oamenii fără adăpost, găzduit de stațiunea Prora, estul Germaniei, un resort din insula Rugen, care separă o lagună de Marea Baltică.

”Grupă grea, teren de joc diferit, minge numărul 4, mai mică, dar suntem optimiști ca vom câștiga pentru a treia oară consecutiv Campionatul European”, a comentat Mihai Rosus, pe un site de socializare.

Tricolorii, care, în premieră, au deplasat la Euro pentru homeless și o formație de fete, debutează sâmbătă, cu Suedia. Și băieții și fetele vor avea aceiași adversari. Din grupa a doua mai fac parte Cehia, Serbia sau Austria.


Turneul ce se dispută în format 3+1, pe teren redus.

Trebuie precizat că homeless nu înseamnă neapărat că persoanele implicate sunt oameni fără adăpost, ci e vorba și de cazuri sociale, tineri crescuți fără părinți, tineri care au scăpat de consumul de droguri și alte asemenea situații.

Toate delegațiile participante sunt găzduite într-unul dintre clădirile masive construite în Prora pe perioada lui Hitler. Masivul complex de opt clădiri a fost construit între 1936 și 1939 și este un exemplu frapant de arhitectură pentru Al Treilea Reich.

Anul trecut, la Mondialul din Chile, tricolorii au încheiat turneul pe poziția a 17-a, care le-a adus Cupa orașului Santiago de Chile. Trofeul suprem a revenit gazdelor. Din cauză că nu a fost băgat în seamă de FRF, la acel turneu românii ”au împrumutat” un homeless din Chile!

Regulamentul competiţiei
– vârsta minimă de participare este de 16 ani;
– lotul fiecărei echipe este alcătuit din 8 fotbalişti;
– pe teren intră un portar şi 3 jucători de câmp;
– durata unei partide este de două reprize a câte 7 minute;
– dimensiunile terenului de joc: 22 metri (lungime) şi 16 metri (lăţime);
– loviturile de departajare se bat ca la hochei pe gheaţă;
– antrenorul trebuie să fie un fost participant la competițiile pentru homleși.

Mihai Rosus, el însuşi un fost copil al străzii, e angajat al fundaţiei Metanoia, care a sprijinit ideea creării unei naţionale a oamenilor străzii.

Cum a început totul? ”Într-o zi, acum 15 ani, treceam prin Timişoara şi, pe una dintre străzile din apropiere, câţiva copii încinseseră un meci cu o minge dezumflată. Ideea mi-a venit pe loc: ce-ar fi dacă am face o echipă de fotbal cu oamenii străzii?“. Pe vremea aceea, Rosus era asistent social la o fundaţie care se ocupa de oamenii fără adăpost. Aşa că, în scurt timp, a pus în practică ideea. A făcut echipa şi a găsit un teren, unde să se antreneze, undeva în spatele bisericii Metanoia, la marginea oraşului. „La început am avut ceva bătăi de cap, pentru că băieţii veneau la preselecţii sau la antrenamente cu punga de aurolac după ei! Le-am explicat că n-au nici o şansă să facă parte din echipă dacă nu renunţă la obiceiul ăsta şi au înţeles”, spune Rosus.

FotbalDeStrada.ro este un proiect al Centrului Creştin Metanoia, prin care se doreşte oferirea unei alternativă de integrare socială a copiilor străzii, a persoanelor defavorizate şi a celor dependente de alcool sau de droguri.

Urmărește-ne pe Google News