România, după 8 ani la EURO. ^Noi imagini inedite de la petrecerea de după calificare. Tata Puiu le-a mulţumit membrilor CEx pentru susţinere. Masorul Hexan i-a cântat şi lui Piți, după calificarea la Euro 2008. Pantilimon a devenit tată / VIDEO
Naționala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2016, duminică seara, după ce a învins reprezentativa Insulelor Feroe cu scorul de 3-0 (2-0), la Torshavn, în ultimul său meci din Grupa F a preliminariilor.
Tricolorii au chefuit toată noaptea de după meci, la restaurantul hotelului din Torshavn. Ca şi la petrecerea de după calificarea la Euro 2008, pecetluită în Luxemburg, şi acum masorul Victor Hexan a însufleţit atmosfera cu melodii populare.
Vlad Chiricheş şi-a filmat ca un operator profesionist colegii, în timp Alex Maxim a fost într-o dispoziţie de zile mari.
Selecţionerul Anghel Iordănescu le-a mulţumit membrilor Comitetului Executiv, prezenţi la banchet: „Vă felicit şi vă mulţumesc că mă susţineţi şi că m-aţi susţinut!”. A bătut cuba cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care mai în glumă, mai în serios a spus că-l va păstra pe Tata Puiu şi pentru preliminariile CM 2018.
Tricolorii au cântat „Mulţi ani trăiască” pentru fetiţa nou-născută a lui Costel Pantilimon, care a devenit tată. Pe micuţă o cheamă Maria.
La petrecerea de după calificarea la Euro 2008, căpitanul Cristi Chivu şi portarul Bogdan Lobonţ i-au ţinut isonul lui Victor Hexan, iar selecţionerul Victor Piţurcă a cântat cu tricolorii. Bucuria calificării la CM 90 din Italia. România era din nou, după 20 de ani, la Mondiale.