Conform ziarului elvețian La Tribune de Geneve, naționala de fotbal a Elveției a reușit împotriva României, miercuri, la Euro 2016, „cel mai frumos meci al său în epoca Petkovic, alături de acel 2-2 de la Wroclaw, contra Poloniei, în noiembrie 2014”.

În opinia ziarului, Petkovic trebuie să decidă dacă va merge mai departe pe mâna căpitanului Stephan Lichtsteiner și a vedetei Xherdan Shaqiri, ce au fost verigile slabe ale echipei la acest turneu final. Lichtsteiner a provocat miercuri penalty-ul care a dus la golul României, iar Shaqiri a fost aproape inexistent în atac.

Selecționerul se poate întreba dacă Lichtsteiner este capabil să joace într-o apărare cu patru fundași. Echipa sa de club, Juventus, folosește o așezare 3-5-2, iar el este protejat de tripleta formată din Andrea Barzagli, Leonardo Bonucci și Giorgio Chiellini.

Nimic nu spune că lăsarea pe bancă a lui Lichtsteiner ar declanșa un cutremur în vestiar, în condițiile în care până acum cei mai influenți oameni pe teren au fost Valon Behrami și Granit Xhaka, notează Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News