În jurul intervenției puternicului atacant s-au emis zeci, sute de păreri. Unii care au acuzat un posibil fault, alții care au spus că Tătărușanu a greșit.

Olivier Giroud a vorbit în premieră despre acel moment și, cu fair-play, a recunoscut că se putea da fault. „În nomentul fazei eu nu văd că-i ating mâna. După aceea, la reluare, văd că se putea fluiera, dar faza nu s-a întâmplat în careul mic şi pot să-l ating pe portar. N-am vrut să fac rău, cum s-a întâmplat când am luat galben fiindcă am deschis arcada unui jucător român. E problema pe care o am la dueluri, se întâmplă să faultez. E însă imposibil să sar cu mâinile lipite de corp”, a spus Giroud pentru AFP. 

„Pentru un atacant, e întotdeauna bine să înscrie. E însă o uşurare că am putut fructifica ocaziile pe care le-am putut avea. E o mare uşurare. Ştiam că sunt aşteptat, la fel ca echipa. Golul acesta vine la momentul potrivit şi îmi continui seria. E ceva pozitiv. Eu joc mai bine în condiţii de ostilitate. Nu vreau să mă lupt cu bârfitorii, dar mă simt bine în acest sistem şi am căpătat multă încredere în naţionala Franţei. Mă simt foarte bine şi încerc să dau tot”, a mai spus Giroud. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News