Poloiștii tricolori au trecut greu peste dezamăgirea provocată de înfrâgerea de duminică cu Grecia (9-15), în urma căreia au ratat clasarea în primele opt echipe ale Europei după 8 ani. Astăzi, România a învins Malta cu 12-7 (4-2, 5-2, 1-1, 2-2) într-un meci contând pentru locurile 9-16.

Tricolorii au forțat doar pe durata primelor două reprize, pentru ca apoi, la adăpostul avantajului confortabil de cinci goluri, să lase garda jos și să termine la egalitate cu mai modeștii poloiști din Malta în ultimele două reprize. Următorul adversar al României va Germania, care a dispus de Slovacia, 16-15 (8-8 după timpul regulamentar), după lovituri de deparatajare.

Poloiștii români au obținut următoarele rezultate la Campionatul European de la Belgrad (Serbia): 12-6 cu Georgia, 5-11 cu Italia, 14-13 cu Germania, 9-15 cu Grecia și 12-7 cu Malta. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News