”Mă simt bine, nu resimt nicio durere, totul merge conform planului. Sunt refăcut”, a anunţat fotbalistul legitimat la PAOK Salonic.
Abia revenit după problemele medicale cu care s-a confruntat, Raţ este concentrat sută la sută asupra meciului care va avea loc pe ”Arena Naţională”: ”O să încercăm să nu repetăm greşelile. Jucătorii irlandezi sunt puternici, se bazează pe faze fixe, dar au primit gol cu Ungaria dintr-o fază fixă, deci şi ei au probleme. Trebuie să fim concentraţi, în marcaj strâns la faze fixe şi va fi bine”.
Internaţionalul român a dezvăluit mesajul pe care ”tricolorii” l-au primit de la Mircea Lucescu în cantonamentul de la Mogoşoaia: ”A încercat să ne transmită că naţionala României are o abilitate tehnică deosebită, că putem prin inteligenţă, să învingem Irlanda de Nord. N-a încercat decât să ne insufle puţin din vasta sa experienţă şi să avem încredere în noi”.
La rândul său, selecţionerul Anghel Iordănescu l-a felicitat pe Raţ, care va bifa vineri selecţia cu numărul 101 la echipa naţională: ”L-am debutat pe Raţ acum 13 ani la echipa naţională, la Paris. A intrat în topul jucătorilor cu peste 100 de meciuri la naţională, iar asta se datorează faptului că este profesionist, că-şi respectă meseria şi că are calităţile necesare”.
Meciul România – Irlanda de Nord se va disputa, vineri, de la ora 21:45, pe ”Arena Naţională”, în cadrul Grupei F a preliminariilor EURO 2016. Partida va fi transmisă în direct de TVR 1 şi LIVE TEXT pe sportnews.ro.