Cuprins:
Arbitrul partidei, Morten Krogh, n-a fost de acord cu întreruperea jocului, dar fotbaliștii din Kosovo au intrat la vestiare.
Fotbaliștii kosovarI ar fi fost deranjați de faptul că din peluză s-a scandat „Serbia!”, apoi că un scaun a fost aruncat pe gazon. Decizia de a ieși de pe gazon a venit imediat după un conflict între Denis Alibec și Amir Rrahmani.
Au urmat mai bine de o oră de întrerupere a jocului, timp în care arbitrul a mers la vestiare împreună cu observatorul UEFA și au discutat cu jucătorii kosovari.
Arbitrul partidei a venit pe teren, după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.
Cum a fost întrerupt meciul
Cu aproximativ un minut înainte de finalul partidei de pe Arena Națională, Amir Rrahmani, căpitanul naționalei din Kosovo, l-a îmbrâncit fără minge pe Denis Alibec. Fotbalistul lui Napoli i-a băgat mâna în gât atacantului român, apoi coechipierii celor doi s-au apropiat.
Alibec și Rrahmani au primit câte un cartonaș galben, moment în care mai mulți jucători din Kosovo au făcut semnul vulturului spre suporterii români din peluză.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ef75d3fa384a6c4f8d1ef63b8427f664.jpg)
După un meleu general, jocul se pregătea să fie reluat cu o lovitură liberă pentru România, relatează GSP.
Un scaun aruncat pe gazon, din peluză, a încins și mai tare situația. Amir Rrahmani și-a chemat colegii și le-a spus să se îndrepte către marginea terenului. Selecționerul Franco Foda n-a fost de acord, dar nu a avut puterea să îi convingă pe fotbaliști să rămână pe teren. Kosovarii au mers la vestiare.
Nici arbitrul danez Krogh nu a înțeles motivul pentru care oaspeții au ieșit de pe teren și a insistat ca aceștia să revină pentru ultimele momente ale meciului.
Munca de convingere a oficialilor a fost zadarnică. Formația din Kosovo n-a revenit de la vestiare și rezultatul final va fi decis de comisiile UEFA.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/whatsapp-image-2024-11-16-at-01-15-40-1.jpeg)
Anunțul oficial făcut de UEFA
Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, întrerupt, vineri seară, după minutul 90, jucătorii kosovari părăsind terenul, s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_00833721025080e5b8afe637075272a4.jpg)
Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.
„Meciul din Liga Naţiunilor UEFA dintre România şi Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informaţii suplimentare în timp util”, a precizat UEFA, pe site-ul oficial.
Caseta tehică a meciului
Ultimul meci al tricolorilor în această grupă din Liga Naţiunilor se va disputa luni, 18 noiembrie, pe teren propriu, cu naţionala Ciprului.
ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin (Şut 76), Stanciu (Olaru 46) – Man (Alibec 64), Drăguş (I. Hagi 89), Mihăilă. SELECŢIONER: Mircea Lucescu
KOSOVO: Muric – Hadergjonaj, Amir Rrahmani, Dellova, Vojvoda – Rexhbecaj, V. Berisha – Zhegrova, Muslija (Asllani 82), Jashari (Bytyqi 82) – Muriqi (Albion Rrahmani 71). SELECŢIONER: Franco Foda
Cartonaşe galbene: M. Marin 43, Man 58, Drăguş 72, Bancu 73, Alibec 90+3 / Hadergjonaj 7, Jashari 45+2, Dellova 90+3
Arbitri: Morten Krogh – Victor Skytte, Steffen Bramsen – Lasse Laebel Graagaard;
Arbitri VAR: Jakob Kehlet – Sandi Putros (toţi din Danemarca)

Martens • 16.11.2024, 08:32
Kosovarii... Teroristii de ieri, derbedeii de azi. Acum au o "tara" a lor, creata de NATO prin dezmembrarea Serbiei.

ciobanudorin_2006 • 16.11.2024, 08:29
Nu am văzut nici o reacție din partea federației. Jenanți cu toții.Cat despre Alibec ce mai putem spune ? Da e un clinici. Dar fiind avertizați cu toții chiar nu se putea abține?Kosovo incaodata a aratat ca știu footbal dar atât în rest fac jocurile altora.Pacat.UEFA și FIFA au alta filozofie uneori chiar foarte corecta....de a nu se implica în jocurile politice,pe care jucătorii (unii) nu vor sa o înțeleagă.Incaodata Burleanu e dator cu multe explicații.

NicolaeS • 16.11.2024, 07:56
Frustrare pentru aceasta privincie care si-a declarat independeta si s-a declarat o tara. Grav a fost ca multe state l-au recunoscut doar pentru simplu motiv ca ara din fostul bloc comunist. Ce ar fi daca orice provincie de oriunde ar incepe sa-si declare independenta doar asa de capul lor. Ar fi recunoscute ca state ? Franta, Germania, Elvetia, Spania cum ar proceda ?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_59de3768a5369e11769ba30f204f16fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5dd0c6762628664775116d41fe4f1468.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3c27a1b9115d635f3ea9ac2c84f06e1e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_faf16bf00ca99bc3f56106e1c9ab9f30.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_559ea505626b851ac3446fedcc7927dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1a06775f607d5113b09ce86a59b41c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_469bc93b26a0bba5fbbd6907646e41be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3eb0cb4fe23851984c1a8995c0474df3.jpg)