Naționala României, antrenată de Anghel Iordănescu va întâlni, astăzi, într-un amical care va avea loc în Turcia, reprezentativa similară a Moldovei. Poarta moldovenilor va fi apărată de Nicolae Calancea (28 de ani), fratele cunoscutului halterofil Valeriu Calancea (34 de ani).

Când vine vorba despre familie lui Valeriu Calancea, fost campion mondial și european la haltere, îi zboară imediat gândul către unul dintre cei șase frați ai săi, Nicolae, care a urmat ca și el drumul sportului de performanță. „La toți frații țin la fel de mult, dar cu Nicu mă văd mult mai des, pentru că el este aici, în România. Joacă fotbal la Ceahlăul Piatra Neamț. Doar noi doi am luat drumul sportului de performanță”, a povestit fostul mare halterofil, care, în prezent, este antrenor la clubul Dinamo.

Chiar dacă diferența de vârstă este de șase ani între ei, interesant este că amândoi au început cu fotbalul. „Casa noastră este lipită de stadionul Zimbrul. Doar ce ieșeam din casă și ajungeam pe stadion. La un moment dat, un coleg de clasă m-a luat cu el la un antrenament în sala de haltere. Mi-a plăcut și am renunțat la fotbal. Cu Nicu a fost altfel. El a rămas la fotbal. Ori de câte ori Ceahlăul joacă în București merg să-i fac galerie”, a adăugat Valeriu Calancea, care ne-a dezvăluit că la un moment dat și-a invitat fratele în sala de haltere pentru a urmări un antrenament. „I-a plăcut foarte mult, dar de pus mâna pe haltere nu a pus. A preferat doar să privească”.

A fost amendat cu 500 de dolari

Într-un reportaj realizat de revista „Unica” din Republica Moldova, Nicolae Calancea a vorbit despre debutul său în lumea fotbalului, dar și despre visul pe care nu l-a abandonat vreodată, acela de a juca într-un campionat puternic precum Spania. Portarul naționalei moldovene a povestit cum a ajuns să fie amendat pentru indisciplină: „Cea mai dură amendă în fotbal a fost de 500 de dolari, în cazul meu. Am dat dovadă de neseriozitate, încălcând disciplina. Nu m-am odihnit corect în timpul liber. Adevărul este că servisem alcool. În general, amenzile sunt inevitabile dacă nu te conformezi regulamentului. Avem dreptul să servim cel mult două beri după antrenamente, dar nu știu dacă este corect să vorbesc despre asta în presă”.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News