La conferința de presă oficială, Tumbakovici a arătat că priceput mai nimic din jocul prestat de tricolori la Euro 2016, fie a dorit să fie galant cu adversarii:

”Există o legătură între apărarea României din preliminariile trecute și noul selecționer. Am urmărit toate meciurile României din calificări și de la Euro. Au jucat extraordinar în toate meciurile și datorită apărării. Primul meci de la Euro, cu Franța, a fost extraordinar, au scăzut cu Elveția, iar cu Albania a vut un joc corect, dar nu s-au calificat. Ar fi meritat să treacă mai departe”.

”Un nou antrenor aduce speranțe pentru o echipă ofensivă, calitativă. Putem să ne așteptăm la un meci mai ofensiv. Nu există avantaje când vine vorba despre o accidentare a unor adversari. Sunt cei mai buni jucători dintr-o țară, la echipa națională. Noi suntem în faza de formare a unei noi echipe. Așteptăm să implementăm un stil de joc modern. 

Am venit aici din urna a cincea valorică. Avem ocazia să ne arătăm jocul și să anulăm avantajul unor echipe mai mari. România, Polonia și Danemarca pornesc cu prima șansă în fața Muntenegrului. Dacă am face o națională a fostei Iugoslavii, am avea o națională foarte bună. În meciul de acum, este vorba despre o națională care are o treaptă în plus față de noi”, a mai zis sârbul.

Lotul Muntenegrului pentru meciul cu România

Portari: Mladen Bozovic (Zeta Golubovci), Milan Mijatovic (FK Decic), Danijel Petkovic (Lovcen);

Fundaşi: Marko Basa (Lille), Stefan Savic (Atletico Madrid), Zarko Tomasevic (Oostende), Marko Simic (Hapoel Tel Aviv), Esteban Saveljic (Levante), Aleksandar Sofranac (Rijeka), Elsad Zverotic (Sion), Risto Radunovic (Buducnost Podgorica), Filip Stojkovic (Munchen 1860), Nemanja Mijuskovic (Vardar Skopje);

Mijlocaşi: Adam Marusic (Oostende), Nemanja Nikolic (Hapoel Tel Aviv), Nikola Vukcevic (Braga), Marko Bakic (Braga), Aleksandar Scekic (Genclerbirligi), Marko Vesovic (Rijeka), Vladimir Boljevic (AEK Larnaca), Vladimir Rodic (Karabukspor), Damir Kojasevic (Vardar), Vladimir Jovovic (Steaua Roşie Belgrad), Marko Jankovic (Partizan Belgrad);

Atacanţi: Stevan Jovetic (Inter Milano), Fatos Beciraj (Dinamo Moscova), Stefan Mugosa (Munchen 1860), Filip Raicevic (Vicenza), Luka Dordevic (Zenit Sankt Petersburg), Mirko Vucinic (Al Jazira/EAU)

 

Urmărește-ne pe Google News