Antrenorul secund al echipei naționale de fotbal, Rudi Verkempinck (foto sus, primul din dreapta), a declarat vineri, într-o conferință de presă, că România trebuie să atace inteligent în partida cu Muntenegru, iar jucătorii să înțeleagă faptul că sunt responsabili pentru 22 de milioane de români, informează Agerpres.
„Nu are rost să vorbim despre trecut. Eu am un mare respect față de selecționerul Anghel Iordănescu. Dar în fotbal trebuie să vorbești numai despre prezent și viitor. Noi vom evolua compact, vom fi o echipă și dorim să atacăm. Dar în fotbal am învățat că este nevoie întotdeauna de un echilibru. Dacă nu menții echilibrul, cazi. Trebuie să atacăm inteligent. Dacă vrei prea mult e la fel ca la box, nu te aperi o secundă și poți să fii făcut KO. Jucăm acasă cu Muntenegru, trebuie să câștigăm și vom câștiga cu siguranță. Aceasta este țara noastră, suntem responsabili pentru 22 de milioane de oameni și cel mai important lucru este să jucăm cu inima pentru acești oameni. Iar oamenii să fie uniți cu noi și să vadă că luptăm pentru România. Dar rezultatul în fotbal nu poate fi știut dinainte, mie nu-mi place să fac pronosticuri”, a spus el.
Tehnicianul belgian a adăugat că echipa națională trebuie „să gândească și să joace rapid” pentru se impune în fața selecționatei Muntenegrului. „Muntenegru are câțiva jucători foarte buni, cum sunt Jovetic, Savic, Beciraj sau Tomasevic. Dacă vom crede că nu au calitate atunci aceasta e prima greșeală pe care o vom face. Sunt foarte buni la cornere și evoluează foarte compact și ne vom lovi ca de un zid. De aceea trebuie să gândim și să jucăm rapid. În același timp, trebuie să ne concentrăm la ceea ce facem noi în teren”, a afirmat antrenorul.
România va avea în primul unsprezece al partidei cu Muntenegru și câteva surprize, anunță Verkempinck. „Da, cred că vor fi surprize în primul unsprezece. Asta depinde și ce înțelegeți dumneavoastră prin surprize. Dar numele celui mai bun jucător român este ‘Echipa’. Este important ca jucătorii să aibă respect față de cei care alcătuiesc primul unsprezece și să fie uniți. La echipa națională trebuie să faci totul pentru colegii care intră în teren, chiar dacă tu nu joci. Concluziile după antrenamentele de până acum sunt pozitive, am găsit aici jucători care sunt dispuși să muncească foarte mult. Suntem mulțumiți de modul în care jucătorii răspund la ceea ce noi le cerem”, a precizat Verkempinck.
Echipa națională a României se află în cantonament la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, iar sâmbătă dimineața va pleca spre Cluj-Napoca, acolo unde va efectua antrenamentul oficial începând cu ora 18,00.
Prima reprezentativă a României întâlnește duminică, 4 septembrie, de la ora 21,45, pe Cluj Arena, selecționata Muntenegrului, în prima partidă a campaniei de calificare la CM 2018.
FOTO: Dumitru Angelescu