UPDATE ora 23:00. UEFA ne-a informat că “în urma cazului pozitiv înregistrat în lotul Norvegiei și după întâlnirea din această seară cu autoritățile guvernamentale, Federația din Norvegia nu va călători în România pentru a disputa partida din Liga Națiunilor programată mâine. Astfel, partida România-Norvegia nu se va mai disputa”, anunţă site-ul FRF.
Forul continental informează că speţa va ajunge la Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA pentru o decizie ce va fi luată „potrivit regulilor speciale aplicabile partidelor din competiţiile UEFA la nivel de echipe naţionale, aşa cum au fost acestea aprobate de Comitetul Executiv UEFA din 29 august 2020”.
Documentul pe care comunicarea UEFA îl inserează, cel aprobat de C.Ex. şi la care se face referire, conţine 4 principii dintre care unul (principiul 3) menţionează ca posibilitate în situaţia de faţă câştigarea prin forfait a partidei de către naţionala României.
„Dacă partida nu poate fi reprogramată, Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA va lua o decizie. Federaţia care este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau pentru imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei va fi declarată ca pierzătoare prin forfait de către Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA.
Dacă se ajunge la concluzia că ambele echipe sunt responsabile sau niciuna dintre ele nu este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei, nu poate fi declarat forfait. Dacă meciul nu poate fi declarat forfait, rezultatul partidei va fi decis prin tragere la sorţi (1-0, 0-1 sau 0-0) de către administraţia UEFA”, se precizează în „principiul 3” din regulamentul forului continental, conform Agerpres.
UPDATE ora 19.16. Nu avem încă vești despre vreo modificare privind situația delegației norvegiene, e încă la hotel și așteaptă, la rându-i, o modificare de poziție din partea autorităților de la Oslo, precizează site-ul oficial al FRF.
Delegația Norvegiei trebuia să decoleze sâmbătă spre România, urmând să aterizeze în această după-amiază la București, dar nu a primit acordul autorităților de la Oslo pentru a pleca, după ce fundașul dreapta Omar Elabdellaoui a fost depistat pozitiv și a intrat în izolare.
Semnalele din delegația norvegienilor sunt că jucătorii și stafful nu vor fi lăsați să plece sâmbătă, iar aceștia s-au întors la hotelul din Oslo.
În aceste condiții, Federația din Norvegia caută soluții pentru ca naționala să ajungă duminică, în ziua meciului, în România, dar rămâne de văzut dacă poate pleca din țară.
În cazul în care meciul nu se joacă, UEFA poate decide ca România să câștige la „masa verde”, cu 1-0, sau să reprogrameze partida la o dată ulterioară, dacă vor exista asigurări că lucrurile se pot regla în timp util, scrie site-ul Gazetei Sporturilor.
Între timp, norvegienii și-au anulat conferința de presă și antrenamentul oficial, programate sâmbătă la Arena Națională din București.
”Elabdellaoui a simțit pentru prima dată simptome noaptea trecută și are dureri de cap, o ușoară tuse și se simte letargic. Dincolo de aceasta, el este în stare bună. Este izolat de restul echipei. Federația norvegiană va susține o conferință de presă în această după-amiază. Suntem în dialog cu UEFA și cu autoritățile locale de control al infecțiilor și așteaptăm informații despre ce se va întâmpla în continuare”, se arată într-un comunicat de presă al Federației norvegiene de fotbal.