Ai noştri au câştigat prima manşă, 6-3, şi jocul părea să curgă în favoarea lor, însă un serviciu pierdut şi câteva şanse de rebreak irosite după aceea au dat setul II în mâinile cehilor, 3-6. De acolo, istoria s-a scris altfel, meciul a luat o cu totul altă turnură, iar Stepanek şi Berdych au profitat din plin şi de o recidivă a accidentării lui Horia Tecău, câştigând şi următoarele două seturi, 6-0, 6-2.
„În setul doi a fost un game lung. Am fost solicitat mult pe serviciu şi a revenit problema la gamba stângă, pe care am avut-o în circuitul american. Nu am putut să servesc la fel de puternic şi cehii au început să joace din ce în ce mai bine. A fost frustrant pentru că jucam bine, agresiv pe retur. Tot ce trebuia era un break pe set”, a declarat Horia Tecău, la conferinţa de presă de după partida disputată la Centrul Naţional de Tenis.
De cealaltă parte, cehii spun că au ştiut de la bun început că Horia şi Marius nu aveau cum să menţină pe toată durata partidei ritmul bun de la început.
„Au început foarte puternic dar ştiam că nu aveau cum să câştige. Forţa cu care au început jocul nu putea fi susţinută mult timp. Am aşteptat şansa să întoarcem jocul. Din setul doi am jucat foarte solid, i-am pus sub presiune şi am jucat constant” a  declarat Stepanek dupa meci.
Andrei Pavel, căpitanul-nejucător al României, este, în ciuda înfrângerii, mulţumit de această întâlnire de Cupa Davis. „Mă bucură faptul că am fost o echipă. Ne-am antrenat bine. Am sperat mai mult în meciul lui Adi Ungur, mai puţin în meciul lui Victor Crivoi, dar mi-a făcut o surpriză plăcută, chiar dacă n-a câştigat. În meciul de azi am avut însă cele mai mari speranţe. Partida a început foarte bine, dar nu a putut fi continuată la fel. Nu mi-e ruşine de înfrângere”, a declarat Pavel.
Odată cu înfrângerea suferită în faţa Cehiei, România pierde locul în Grupa Mondială. Pentru a reveni în primele 16 echipe ale lumii, românii vor juca la următoarea ediţie a competiţiei în cadrul Zonei 1 Euro-Africană.
Trag la sorţi jucătorii pentru meciurile de duminică
Pentru meciurile de duminică încă nu este decis care dintre jucătorii români, respectiv cehi vor intra pe teren. În privinţa românilor, conform declaraţiei căpitanului nejucător, se va trage la sorţi numele protagoniştilor. Prima partidă este programată să înceapă la ora 11:00, la Centrul Naţional de Tenis.
Au schimbat echipa
Ca un fapt inedit, Jaroslav Navratil, căpitanul-nejucător al Cehiei anunţase, iniţial, că va miza  pe dublul format din Lukas Rosol şi Jan Hajek, însă până la urmă s-a hotărât să dea credit tot celor mai buni jucători ai săi, Tomas Berdych şi Radek Stepanek.
El a anunţat în timp util organizatorii şi astfel Tecău şi Copil au avut în faţă alţi adversari faţă de cei la care se aşteptaseră.
Foto: Bogdan Gâlcă

Urmărește-ne pe Google News