„Este un duș rece pentru noi. Am pierdut azi, deși noi ne doream un rezultat bun. Olanda, chiar dacă e în reconstrucție, dispune de jucători foarte valoroși. Una peste alta cred că am arătat o altă atitudine, o dăruire mai mare și sper să continuăm pe drumul acesta. Avem de învățat de la fiecare meci, și de la cel cu Turcia, și de la acesta cu Olanda. Am încercat și cu Olanda, dar s-a văzut diferența de valoare. Noi suntem foarte încrezători că la anul va fi mult mai bine. Dacă vom continua pe acest drum vom avea rezultate din ce în ce mai bune”, a spus fotbalistul echipei Karabukspor.

Grozav, optimist în privința viitorului

Autor a două goluri în amicalul cu Turcia de săptămâna trecută, Grozav este optimist în ceea ce privește calificarea României la EURO 2020. „Eu sunt foarte încrezător, sper să ne calificăm la EURO 2020. Însă nu va fi ușor, ne așteaptă un drum lung și greu. Dar sperăm ca la final să ajungem la EURO”, a precizat Grozav.

Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă de selecționata Olandei cu scorul de 3-0 (0-0), marți seara, pe Arena Națională din București, într-un meci amical. Aceasta a fost ultima partidă a primei reprezentative din acest an, următoarea fiind programată în luna martie împotriva unui adversar încă nestabilit.

Adrian Mutu consideră prea mare diferența de scor

„Nu e o seară bună pentru că am fi vrut să câștigăm. Dar și acest duș rece e pozitiv pentru că ne dăm seama unde suntem. Chiar dacă e Olanda și am fi putut găsi scuze. Problema noastră este să construim o echipă puternică a României care să se califice în 2020 la Campionatul European. Pentru asta e nevoie de un proces, iar într-un proces treci și prin astfel de lucruri, prin dușuri mai reci. Acest 3-0 nu reflectă realitatea din teren, chiar dacă Olanda a fost mai bună. Diferența nu a fost de trei goluri pe teren, asta e părerea mea. Eu nu mint, încerc să fiu cât mai realist”, a afirmat Adrian Mutu, directorul sportiv al FRF.

„Cosmin Contra a rulat mulți jucători în seara asta. A schimbat echipa față de meciul cu Turcia pentru a-i testa pe jucători. A vrut să vadă dacă avem un lot competitiv așa cum ne-am fi dorit. Vedem acum ce concluzii va trage el. Putem să ne calificăm la EURO 2020. O să vedeți că se vor schimba multe. Acestea au fost niște teste necesare. Am bătut Turcia domnului Lucescu, deci potențial avem. E adevărat, nu suntem la nivelul Olandei, care are jucători importanți de Champions League. Nu e o scuză că am pierdut, e o realitate. Olanda a fost mai bună ca noi în seara asta. Dar asta nu înseamnă că noi am fost slabi, ci că azi nu am putut să ne ridicăm la nivelul lor”, a adăugat el.

Adrian Mutu susține că România a demonstrat că poate juca ofensiv și în fața unei echipe precum Olanda. „Ultima oară când am întâlnit Olanda, jucam și eu… și atunci chiar ne-au dat cu terenul în cap (n.r. — scor 1-4 în preliminariile CM 2014). Am fost învinși vizibil atunci, se vedea că e o echipă puternică în fața căreia nu ai ce să faci chiar dacă joci două zile. Dar în seara asta nu am văzut puterea aia a Olandei. Au fost mai buni, dar nu ne recunoaștem învinși total, ca să spun așa. România a demonstrat că poate juca pe atac și cu o astfel de echipă. Încercăm să implementăm o altă mentalitate echipei naționale, aceea de a ataca și a juca pentru români. Azi nu ne-a ieșit, dar sperăm să ne iasă pe viitor”, a precizat Mutu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News