Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a oferit României două locuri și în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor masculină la volei, informează voleiromania.ro.

Cele cinci locuri repartizate ţării noastre, pentru sezonul 2016-2017 al Cupelor Europene la volei masculin, sunt următoarele: două în Liga Campionilor, două în Cupa CEV şi unul în Cupa Challenge. Pentru participarea în Liga Campionilor se va lua în considerare numai clasamentul din campionat, nu şi Cupa României, a cărei câştigătoare se poate înscrie doar în Cupa CEV sau în Cupa Challenge. Nu este cazul anul acesta, pentru că ACS Volei Municipal Zalău are deja dreptul să participe în Champions League. Rămâne de văzut dacă vor fi bani pentru aceste înscrieri. Sezonul trecut, Tomis s-a desființat, retrăgându-se din campionat și din Liga Campionilor.

România ocupă locul 8 în clasamentul coeficienților CEV (cuprinde sezoanele 2012-2013, 2013-2014 și 2014-2015), ultimul care poate înscrie un total de cinci formații în Cupele Europene, fiind precedată de Rusia, Italia, Turcia, Polonia, Germania, Belgia și Franța. De reținut că formatul Ligii Campionilor se va schimba începând cu ediția viitoare. Doar 20 de echipe vor participa în faza grupelor, iar 12 sunt calificate acolo direct (una singura din România). Celelalte opt vor ajunge în grupe după trei tururi preliminare! Primele două clasate în campionat sunt deja cunoscute, acestea fiind finalistele SCM U. Craiova și ACS Volei Municipal Zalău (FOTO). Câștigătoarea campionatului va juca direct în grupele Ligii Campionilor, iar finalista va evolua în tururile preliminare.

Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi
Recomandări
Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi

La feminin sunt modificări faţă de sezonul trecut, România avînd în total doar patru locuri, nu cinci: unul în Liga Campionilor (în tururile preliminare), unul în Cupa CEV şi două în Cupa Challenge. Țara noastră ocupă locul 9 în clasamentul coeficienților CEV, primul sub linia deasupra căreia se pot înscrie cinci echipe în Cupele Europene. România este precedată de Turcia, Rusia, Polonia, Azerbaidjan, Franța, Italia, Germania și Elveția. La feminin, 16 echipe vor participa în faza grupelor. 12 sunt calificate acolo direct (niciuna din România), iar celelalte patru vor ajunge în grupe după trei tururi preliminare.

În cosecință, rezumă voleiromani.ro, în Liga Campionilor vor putea participa campioana şi vicecampioana la masculin, respectiv campioana fetelor. „Vor putea” pentru că experienţa ultimelor sezoane ne arată că nu toate echipele îndreptăţite să joace în Europa se şi înscriu în competiţiile respective! În ediţia recent încheiată, echipele clubului Dinamo București nu s-au înscris în Cupele Europene (CEV sau Challenge), din motive financiare. Tot anul trecut, vicecampioana ACSVM Zalău a refuzat să joace în Liga Campionilor (dar a evoluat în Cupa CEV), după ce acum doi ani nu se înscrisese în Cupa CEV, cauza fiind lipsa banilor! Acum trei ani, CSM Bucureşti (locul 4 în campionat) avea drept de participare în Cupa CEV la volei feminin, dar a refuzat, motivele fiind tot de ordin financiar.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Observatornews.ro
ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI