România-Polonia 0-3, după un meci de coşmar pentru fotbaliştii naţionalei noastre şi pentru suporterii acesteia. Vlad Chiricheş, fundaşul central al primei reprezentative, a comentat înfrângerea din cauza căreia şansele la o calificare directă la CM 2018 au devenit infime.

„E o înfrângere care doare şi e trist, pentru că ştiam şi rezultatul din Armenia. E dificil de comentat acum şi nu cred că e momentul să dăm vina pe un singur om. Cred că nimeni nu a făcut ceva bine în seara asta Am încercat să jucăm compact, să nu le dăm spaţii să joace, dar nu am reuşit. Lewandowski e un jucător valoros. Aţi văzut, a avut o ocazie, a marcat şi s-au distanţat. E dificil de dat acum un procent în ceea ce priveşte şansele de calificare de pe primul loc într-o situaţie ca asta”, a declarat Chiricheş pentru TVR.

Christoph Daum îndeamnă, mai nou, la realism

„Trebuia să avem o circulație mai bună a balonului, să ne creăm mai multe șanse de gol. Polonia a fost foarte bună azi. A fost foarte bine organizată în teren. Nu ne-a lăsat să ne facem jocul. Nu am putut să ne folosim pasele. Nu am arătat ce știm. Trebuie să fim realiști. Trebuie să încercăm să terminăm pe locul 2. Au fost multe rezultate suprinzătoare. Este sigur că nu vom renunța. Erau mulți jucători la primul gol al Poloniei și nu ar fi corect să numesc un vinovat. Am pierdut mingea la mijloc, iar polonezul s-a dus singur și a marcat. Sunt optimist pentru meciurile viitoare. Cred în potențialul jucătorilor români. Nu știu ce au unii fani în cap. Nu știu ce vor să facă. Poate este ceva politic sau nu știu. Știu că sunt probleme în toată Europa, nu doar la noi”, a declarar Daum la TVR 1, citat de gsp.ro.

Alex Chipciu a explicat când li s-a tăiat filmul tricolorilor

Am întâlnit cea mai bună echipă din grupă. Adversarul ne-a pus foarte multe probleme, am făcut o primă repriză foarte slabă. Eu simțeam în teren echipa peste Polonia, dar golul al doilea ne-a tăiat meciul. Noi am pierdut acest meci, deci sunt mai buni ca noi, nu mai avem ce comenta. Au jucători care sunt la echipe foarte mari, iar noi, din păcate, nu mai avem astfel de jucători. Aici s-a făcut diferența. Ne pare rău că nu am putut să îi mulțumim pe fani, i-am dezamăgit clar. Asta ne este valoarea. Regret cele 25 de minute din startul reprizei a doua, când puteam egala și meciul avea altă față. Adversara ne-a făcut să fim mai defensivi”, a declarat Chipciu pentru TVR.

Florin Andone l-a apărat pe Daum şi i-a criticat pe fani

„Mă așteptam la un meci foarte dificil, dar sincer m-a surprins acest rezultat. Îi felicit, adevărul e că au fost mai buni, dar 0-3 mi se pare un rezultat destul de mare. În repriza a doua am stat puțin pe ei, am pus presiune, am încercat să înscriem repede pentru 1-1. Mergem mai departe, mai sunt șase meciuri și încercăm să obținem calificarea. Trebuie să avem încredere în noi, trebuie să continuăm. Noi suntem alături de domnul Christoph Daum, să îl susținem. Au fost mai mulți antrenori înaintea domnului Christoph Daum și lucrurile nu au mers atât de bine. Nu este vina lui, este vina noastră. Foarte urât din partea suporterilor, nu trebuie să facă lucruri din astea (n.r. – să arunce cu torţe şi cu petarde pe teren)”, a declarat Florin Andone la Digi Sport.

Dragoş Grigore şi speranţa care moare ultima

„Suntem triști. E un rezultat dezamăgitor pe care ni-l asumăm. Eu sunt cel care spun cu tărie că îmi asum acest rezultat. Eu, întreaga echipă, toți suntem vinovați pentru această înfrângere. Am făcut un meci slab, nu ne rămâne decât să felicităm echipa Poloniei. Trebuie să mergem mai departe și să ne jucăm șansa până la capăt. Au mai rămas șase meciuri de jucat, sper să acumulăm cât mai multe puncte… Speranța moare ultima. Nu trebuie să avem scuze. Noi am încercat să revenim, dar a venit și golul doi care ne-a dat peste cap. Eram conștient de critici, au fost, sunt și vor fi mereu. Diferența s-a făcut între cele două echipe, nu între mine și Lewandowski. Din punctul meu de vedere, vin dintr-un campionat bun”, a declarat Dragoș Grigore la Digi Sport.

Ovidiu Hoban a trăit coşmarul coşmarurilor

„Nu mă așteptam, nici în cel mai negru coșmar nu s-ar fi întâmplat așa. Ei au fost mai buni, trebuie să recunoaștem acest lucru. Cât mai avem șanse matematice, ne vom agăța de ele. Cred că încă mai avem șanse, sper ca pe viitor să ne concentrăm mai bine și să facem mult mai multe. Noi avem jucători cu experiență, trebuia să fim mult mai concentrați. Îmi pare rău pentru incidentele care au fost în tribune, noi avem mare nevoie de suporterii noștri. E simplu ce avem de făcut, trebuie să reparăm greșelile. Ne așteptăm la critici, vor fi îndreptățite. Noi mergem înainte, e doar o bătălie, vom continua războiul” , a declarat Ovidiu Hoban pentru Dolce Sport.

Jucătorii şi antrenorul naţionalei României au fost criticaţi de oamenii de fotbal după 0-3 cu Polonia.

Urmărește-ne pe Google News